Anacronismul – păcatul diletanților, proștilor și ideologizaților (sau proștilor ideologizați)

Din păcate în liceu nu se învață despre anacronism la orele de istorie și mă îndoiesc că liceenii ar reține povestea asta, ar pune-o în aceeași categorie cu entropia și ar uita de plictiselile astea. Și uite-așa, oameni altminteri inteligenți se apucă de marketing, IT sau sociologie și peste ani încep să discute pe Facebook despre chestiuni ce țin de istorie împiedicându-se de anacronisme la tot pasul.

ANACRONÍSM, anacronisme,  Nepotrivire sau confuzie între fapte, evenimente etc. și epoca în care sunt plasate; introducere în prezentarea unei epoci a unor trăsături din altă epocă.

Un anacronism brutal este să spui ceva de genul: ”Ce tâmpit a fost Ștefan cel Mare! Dacă avea tancuri îi bătea pe turci de-i zvânta!” Doar că pe vremea lui Ștefan cel Mare nu se găseau tancuri de vânzare pe nicăieri.

Studenții facultăților de istorie sunt învățați să evite anacronismele, să încerce să judece faptele din trecut după standardele perioadei respective. Sclavia nu poate fi considerată o ”greșeală” pentru vremurile dinainte de Revoluția Franceză (să alegem acest moment al instaurării drepturilor universale ale omului în cadrul unui stat, deși am putea discuta în același sens și despre Revoluția Americană și apariția Statelor Unite ale Americii).

Firește că au existat discuții și argumentări împotriva sclaviei și înainte de Revoluția Franceză, însă din momentul în care apare un stat care își asumă ca politică fundamentală respectarea drepturilor omului a fost doar o chestiune de timp și mai multe războaie până la generalizarea interdicției asupra sclaviei. (Care sclavie nu a fost nici până acum eradicată de pe toată planeta). Avem și chestiunea circulației ideilor: un chinez din 1300 sau 1800 habar nu avea de discuțiile legate de sclavie din Europa și nici nu avea cum să știe ceva (în primul rând erau foarte puțini chinezi care aveau o vagă idee pe la 1300 de existența Europei, apoi oricât de înțelept ar fi fost chinezul ar fi avut mari probleme în a pricepe subtilitțile civilizației europene care i-ar fi părut o lume de nebuni).

Că există unii oameni care vorbesc despre scris pe plăcuțele de la Tărtăria nu reprezintă o problemă majoră. Chestiunea se complică atunci când anacronismele sunt folosite în interes politic contemporan. De exemplu există o discuție despre sclavia țiganilor în țările române. Dacă mergem până la capăt cu raționamentul politic corect care domină spațiul public ajungem la concluzia că țiganii ar trebui să primească despăgubiri pentru perioada sclaviei. De asemenea românii sunt automat prezentați drept primitivi pentru că i-au ținut scalvi pe țigani vreme de 500 de ani.

Doar că nu le poți reproșa unor oameni de la 1500 că nu au prevăzut apariția Declarației Universale a Drepturilor Omului peste câteva sute de ani. Boierii români acționau la 1500 în baza unei legislații proprii, definită de concepțiile politice ale vremii, de capacitățile tehnologice și materiale ale perioadei, de condiționările economice. Pe la 1700 apar și în societatea românească discuții despre sclavia țiganilor, aceștia fiind considerați oameni cu suflet de către fețele bisericești care se întrebau dacă este corect ca oamenii să fie vânduți precum animalele.

Abia după ce ideile Revoluției Franceze au pătruns printre boierii români la începutul secolului al XIX lea a început să se pună serios problema desființării sclaviei. Era un proces dificil deoarece afecta dreptul la proprietate și venea la pachet cu o revoluție economică, petrecută într-o perioadă în care țările române erau zguduite de războaie și ocupații repetate. Primele legi privind eliberarea sclavilor țigani apar la 1834, iar procesul se încheie în 1856 (articolul de pe Wikipedia este de-a dreptul dezinformator). Dacă luăm în considerare distanțele terestre și mentale dintre Paris și București la începutul secolului al XIX-lea, războaiele care au zguduit regiunea și condițiile economice , desființarea robiei țiganilor înainte de Războiul de Secesiune din America chiar este o performanță.

Aplicarea teoriei corectitudinii politice din 2015 pe o chestiune socială complexă care începe la 1370 și se încheie (parțial) în 1856 după ce trece prin numeroase transformări este un exemplu de anacronism care servește unor scopuri politice contemporane. Un exemplu de anacronism idelogizat. Putem discuta în aceiași termeni și despre feminism sau orice altă teorie care o ia razna și folosește argumente istorice incomplete sau scoase din contextul istoric. Așa apar cazurile de atei care vorbesc de eretici arși pe rug de Biserica Ortodoxă (deși Inchiziția nu a fost chiar ceea ce se spune despre ea) și alte nerozii de bezmetici care ne umplu Facebook-ul.

0 comentarii

  1. Slabe sanse sa se plateasca compensatii pentru sclavie… deocamdata; in 2001 a avut loc Conferinta Internationala de la Durban (Africa de Sud), unde tarile africane au cerut chiar asta; SUA, Canada, Anglia, Australia …. s-au retras de la conferinta.

  2. „Doar că pe vremea lui Ștefan cel Mare nu se găseau tancuri de vânzare pe nicăieri.”
    Poate ca unul, Da Vinci, ar fi putut sa-l ajute in acest sens…

  3. 1. Tiganii n-au dus-o chiar rau în „sclavie”. Unii nici nu doreau sa fie eliberati, pentru ca nu mai era nimeni „cine sa le dea de mâncare” pentru ca, nu-i asa, omul liber trebuie sa-si câstige singur pâinea 🙂
    2. Despagubirile ar trebui sa fie ilegale, pentru ca legile sunt numai în cazuri extreme retro-active. Cu alte cuvinte, sclavia nu era ilegala pe atunci.
    3. Biserica oricum a profitat mult de pe urma robiei tiganilor. Daca biblia era contra sclaviei, asa cum încearca unii s-o dreaga, ei ar fi trebuit sa fie primii care sa-i elibereze (ba chiar nici sa nu-i cumpere). Realitatea a fost si este cu totul alta. Si mai stim si cu câte discutii si afurisenii s-au despartit slujitorii bisericii de robi.
    4. Taranii români erau si ei robi (unii). Nu numai sate de tigani erau tranzactionate, ci si cele de „rumâni”. Acestia au fost eliberati abia în 1864, si numai sub conditia ca ei sa-si despagubeasca proprietarul (pentru tigani nu s-a pus aceasta problema). Deoarece nu aveau nici bani, trebuiau sa ia un credit pe 15 ani, cu care ocazie au intrat în situatia numite de Dobrogeanu-Cherea „neoiobagie”.
    5. Revenim la actiunea retro-activa a legii. Aceasta poate fi justificata de exemplu în cazul în care „legalitatea” situatiei juridice anterioare a fost stabilita de o lege prima facie eronata, contrar bunelor moravuri, ilegala. Ori atât legea civila cât si cea bisericeasca de pe atunci, chiar si în alte tari (vezi patria democratiei), nu erau contrare sclaviei.
    6. Dezrobirea „oemnilor” si a „popoarelor” a fost întotdeauna o miscare politica sisau de PR.
    Sa luam cazul indienilor din America latina. În a doua jumatate a secolului XVI, o discutie s-a iscat cu privire la statutul acestora. Capete luminate laice si bisericesti au populat ambele tabere (dovada clara ca statutul juridic nu era evident). Majoritatea clerului s-a pronuntat ca indienii nu sunt oameni (pentru ca „oamanii” proveneau din cei trei fii ai lui Noe si niciunul nu populase America) în timp ce laicii tindeau spre opinia contrara. În cele din urma indienii au devenit oameni dpdv legal. Ceea ce s-a reflectat imediat în practica, si aici vine concluzia, anume ca „devenind oameni” ei deveneau automat supusii regelui Spaniei – pâna atunci erau la buna dispozitie a bisericii (si nobililor locali). Ca un corolar, inchizitia a devenit oficiala si în AdS.
    Prin urmare care e problema sclaviei? Niste smecheri se gândesc ca daca izvorul holoocaustului a cam secat nu ar trebui înlocuit cu altul, al unor vini si mai trecute?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *