Basarabenii salută șapca jandarmului român. Originea mitului

Toți știm povestea cu jandarmul român care își punea chipiul într-un par și silea toți basarabenii din sat să-l salute. Până și în România este citată povestea asta.

Umilință maximă! Sate întregi de basarabeni defilau și salutau bețe împodobite cu șepci de jandarmi români – și bineînțeles, cine nu saluta cum trebuie era bătut cu sălbăticie medievală, i se smulgeau unghiile, femeile erau violate cu țeava puștii și copii erau înfipți în baionete.

Povestea șepcii de jandarm român salutată de întregul sat apare prima dată în scris în vara anului 1919 și nu oriunde, ci la Paris, într-o broșurică intitulată ”Summary of events in Bessarabia”. Autori: mareșalul nobilimii basarabene Aleksandr N. Krupensky și fostul primar de Chișinău Alexander Schmidt. Cei doi au dus la Paris o intensă campanie împotriva unirii Basarabiei cu România, fiind aliați în acest sens cu emigrația rusă și ucraineană. Au publicat numeroase broșuri la Paris și Londra, au furnizat jurnaliștilor dispuși să-i asculte tone de povești de groază din Basarabia aflată sub administrație românească – povești printre care cea a șepcii jandarmerești salutate de întregul sat este cea mai nevinovată. Un exemplu din producțiile lui Krupensky și Schmidt intrate în presa britanică (Morning Post, 26 septembrie 1919):

Am aflat din surse de încredere din Basarabia informația că poliția română pune în aplicare aici metode de tortură apreciate în evul mediu. Suntem în posesia unor dovezi care atestă că intelectualii basarabeni suspectați că ar fi rusofili sunt supuși toturii de către persecutorii lor români. Metodele includ smulgerea unghiilor și zdrobirea degetelor la tocul ușii. Alți oameni sunt bătuți cu bastoane de cauciuc, unii sunt legați cu picioarele de cap și ținuți așa întreaga zi…

Sursa articolului este Krupensky, mare moșier, care într-o altă broșură înjură cu sârg reforma agrară propusă pentru Basrabia ce urma să îl lase sărac – chestia care îl durea cu adevărat.

Interesant este faptul că în broșurile publicate la Paris de Krupensky și Schmidt apar toate tezele anti-românești din Basarabia (inclusiv ”românii sunt considerați aici țigani”), teze care vor fi preluate și amplificate de propaganda sovietică până în ziua de azi.

Povestea ”onorului pentru șapca jandarmului român” a fost reluată din vreme în vreme pentru a nu fi uitată. De exemplu povestea apare într-un articol din 16 decembrie 1925 din New York Times. S-a întâmplat așa ceva cu adevărat vreodată? Dumnezeu știe, însă povestea a fost relansată de foarte multe ori din tot atât de multe surse încât a devenit un adevăr general valabil.

Însă ceea ce contează este prima sursă și condițiile lansării poveștii. Este vorba de un nobil rus din Basarabia ce urma să fie despropietărit de vastele sale moșii și un primar al Chișinăului scos din funcție după instalarea administrației românești. Cei doi s-au dus la Paris în timpul negocierilor de pace unde au dus o campanie de propagandă neagră împotriva unirii Basarabiei cu România și poveștile lor au străbătut veacurile deoarece conțin exact ingredientele unor povești iubite de ziariști. Frumos este că în prezent Wikipedia îl numește pe Alexander Schmidt ”politician român”.

Aleksandr N. Krupensky
Aleksandr N. Krupensky, autorul mitului ”șapca jandarmului român salutată de basarabeni” în 1919. Sursa foto

7 comentarii

  1. Îi stiu pe baieti.

    Prin 1918 ei cutreierau America si pozau drept reprezentanti ai Basarabiei, care chipurile se opune anexarii de catre România.

    Atât propaganda ungureasca cât si agitatiile „basarabenilor” au facut ca la tratatul de pace, aide-memoire-ul delegatiei americane sa considere pretentiile României la Transilvania si Basarabia ca fiind iredentiste si, prin urmare, daca li se dadea curs, acestea sa fie considerate „bonusuri” sau „favoruri”. SUA a fost unul dintre cei 4 mari care au hotarât pacea. Situatia Romaniei a fost îngreunata si de decizia celor 4 mari de a scuti Ungaria de raspunderea razbouiului (numai Austria a fost considerata initiatoarea, desi pe atunci KuK era duala) dar i-au luat din teritorii si le-au dat vecinilor.
    Aceasta poveste explica si greoaiele tratative duse în 1944 pentru a iesi din razboi, întrucât americanii nu considerau Basarabia ca o provincie româneasca, numai Herta, iar Transilvania era doar o chestiune de arbitraj/mediere.

  2. Si înca un lucru – un alt „conational” al celor doi, Henri Barbusse, a scris în 1926 o carte, printre altele tratând si procesul de la Tatar-Bunar, Les Bourreaux, în care povesteste acelasi fel de aiureli.

  3. De aici putem trage concluzia ca regula nr. 1 a mesertiei de ziarist (sa verifici informatia din 3 surse independente) nu a fost practicata niciodata.

    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca salutul palariei (sepcii, caschetei sau ce-o fi) isi are originea – din cate stiu – in legenda lui Wilhem Tell.

  4. Pretindeti ca torul a fost lapte si miere acolo dupa 1918?! Nu a fost. Nici azi basarabenii nu au uitat perioada interbelica si nu au iertat. Chiar si in Transilvania si Banat administratia romaneasca s-a remarcat prin abuzuri, prin furt. Nu degeaba in 1928 a fost o adunare la Alba Iulia, comparabila ca dimensiuni cu Marea Adunare din 1918 , care a cerut dezlipirea de Regat. Consiliul Dirigent a fost dizolvat prin lege, peste noapte in ciuda tuturor intelegerilor anterioare. Mai puneti mana pe istoria adevarata stimabililor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *