Când va fi schimbat numele bulevardului Mircea Eliade din București? Aplicarea arbitrară a legii cu naziști și legionari

Dacă ne luăm după directorul Institutului Elie Wiesel Alexandru Florian ar trebui să ne așteptăm la redenumirea străzilor care poartă numele lui Mircea Eliade. Bănuiesc că și Emil Cioran intră la aceeași categorie.

Este o discuție în România despre o nouă lege care interzice cultul legionarilor și naziștilor. Înainte de promulgarea ei a existat în 2014 un scandal la Timișoara, când primăria a vrut să denumească o străduță cu numele lui Petre Țuțea. Institutul Elie Wiesel a reacționat: Petre Țuțea a fost legionar, nu se poate ca o stradă să poarte numele lui. Până la urmă strada a primit numele lui Țuțea.

Acum, cu noua lege, este posibil să fie redenumită strada din Timișoara, ca și celelalte străzi din România care poartă numele lui Țuțea. Recent, Alexandru Florian a oferit niște explicații: chiar dacă Petre Țuțea nu a omorât pe nimeni, totuși este unul dintre cei care în perioada interbelică au promovat ideologia Mișcării Legionare, astfel că nu pot exista străzi cu numele lui (detalii aici).

Și eu m-am gândit că dacă nu pot exista străzi cu numele lui Petre Țuțea atunci nu pot exista nici străzi cu numele lui Mircea Eliade. Pentru că și Mircea Eliade a promovat ideologia legionară în perioada interbelică. Am avut pe tema asta un dialog în contradictoriu cu Dan Alexe pe Facebook. Argumentele lui Dan Alexe sună cam așa:

  • Petre Țuțea a fost funcționar în timpul guvernării legionare (i-am replicat că și Mircea Eliade a fost funcționar în timpul guvernării legionare, atașat cultural la ambasada României la Londra)
  • Petre Țuțea nu a dat o operă comparabilă cu cea a lui Mircea Eliade (cam așa este, doar că Petre Țuțea și-a petrecut vreo 13 ani în închisorile comuniste, chiar în perioada în care Eliade își lansa cariera internațională)

alexe-tutea

Una peste alta, conform criteriilor avansate de directorul Institutului Elie Wiesel, eu unul nu văd diferențe între Țuțea și Eliade. Dacă în baza noii legi de combatere a legionarismului din România vor fi redenumite străzile ce poartă numele Petre Țuțea ar cam trebui să dispară și denumirea actualelor străzi Mircea Eliade. Altfel vom avea de-a face cu o aplicare selectivă și arbitrară a legii.

Însă mult mai mult mă interesează cum va fi luată decizia de schimbare a numelor de străzi, în baza unei cereri făcute către cine? Ce instituție poate impune aplicarea unor astfel de cereri?

 

0 comentarii

  1. Mai putin conteaza cine va face cererea. Conteaza daca institutul Elie Wiesel o va aviza. Daca o va aviza va deveni obligatorie cam ca legislatia UE.

  2. Pai n-ar trebui arestat si cel care a infiintat Statul Legionar?
    Ca mai ieri a fost aniversarea actului sau de curaj, când a fugit la Dobrita, lasând tara pe mâna rusilor, sa o primeasca cu bratele deschise….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *