Cartea lui Eftimie: Diavolul și Dănilă Prepeleac în eterna Românie sau Science Fiction tradițional

În ciuda anti-clericalismului său arogant, Maestrul Ovidiu Eftimie a scris un roman profund creștin, ”Arhanghelul Raul” îi zice. Nu vă speriați, nu adie nici urmă de aromă de tămâie sau vreo dezbatere dogmatică din cartea lui Eftimie, dimpotrivă, aromele care domină sunt cele de ceapă cu slănină, țuiculiță de țară, bere stătută din bombele brașovene și transpirație de controlor de tren.

Când am terminat de citit Arhanghelul Raul mă măcina o idee pe care nu puteam s-o apuc cum trebuie, ca un dop de-ăla comunist de plastic cu striații înțepenit în gâtul unei sticle de un litru ce mă împiedica să ajung la tescovină. Și mi-am adus aminte de Dănilă Prepeleac al lui Ion Creangă – gena moldovenească zbiară din rărunchi în toată cartea lui Eftimie, iar Dănilă Prepeleac stă pitulat prin toate încăperile din întreaga aventură, îl simțeam ascuns. Și Stan Pățitul era tot pe acolo.

Ca să mă exprim mai clar: tradiția populară românească are o relație specială cu Diavolul, care umblă netulburat pământul, în paralel cu Dumnezeu și Sfântul Petru. Românii nu se luptă cu Diavolul, mai degrabă îl trag pe sfoară și îl fac de râs, se fac frate cu dracul până trec puntea, pun întrebări încuietoare Sfântului Petru și se pleacă cu umilință oarecum prefăcută în fața divinității. Nici nu-i de mirare, miturile tradiționale românești văd în Diavol alcătuitorul acestei lumi, Dumnezeu a venit să îndrepte (mai multe despre o parte din miturile românești am scris aici). Niște unii au încercat recent să facă niște benzi desenate cu eroi tradiționali, însă ofilirea spiritului a scos la iveală broscoi musculoși umflați pe model american – autorii acestei erezii nu au înțeles că în lupta cu Diavolul mușchii sunt secundari. Poate din cauza asta nici nu au avut succes. Însă ”Arhanghelul Raul” nu face greșeala asta.

Revenind la cartea lui Eftimie: avem aici o încleștare titanică între principala forță a răului – proștii care ne copleșesc – și niște români simpli care alungă legiunile întunericului între o ciorbă și o bere la halbă la Căprioara. Nimic ieșit din comun: niște moldoveni nepoți de-ai lui Dănilă Prepeleac se adună la Brașov și salvează lumea urmând strict datinile bătrânești. Bineînțeles, se pune întrebarea care sunt aceste datini bătrânești – așa cum sarmalele bizantine au devenit pur românești, la fel de ușor și șaorma de la Dristor are șanse să devină mâncarea ritualică servită la transformarea adolescentului în bărbat cu prilejul primei beții. Însă în astfel de situații nu băutura sau mâncarea consumate sunt importante – ci ritualul, trecerea dimpreună pe celălalt mal în mod simbolic. Adolescentul care își varsă din mațe pe trotuar resturile de șaormă după cinci beri înfulecate fără control, în hohotele tovarășilor, retrăiește de fapt prima beție cu vin întărit prin înghețare a tânărului dac, înainte de a fi primit în haita războinicilor.

După ce veți citi Arhanghelul Raul veți privi cu alți ochi chelnerițele din bombe și drojdierii lăcrimoși, nașii de tren și funcționarii din Ministerul Transporturilor. Detalii despre cum, când și unde puteți cumpăra cartea – aici.

Și poza cu pisică.

Sursa foto
Sursa foto

7 comentarii

  1. nu e niciun mit traditional (!) românesc care sa vada in necuratul alcatuitorul acestei lumi, o spune unul care mai stie cate ceva. Daca era o tendinta in acest sens s-ar fi regasit conturata suficient. Apoi, taranul il incearca pe drumet sa vada daca e cine se arata, asta trimite la intelepciunea care nu are incredere doar in simturi, e angajat intelectul.

  2. Bogomilia lui Eftimie explica de ce uraste casatoria atat de mult. Vrea s-o vada distrusa, chiar daca e nevoie de homosexuali pentru asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *