Câteva nuanțe despre dosarele de la CNSAS

Foarte puțini oameni au prevăzut căderea comunismului în România. Unul dintre ei a fost Anton Golopenția, un sociolog cu putere de profet: a calculat la rece imponderabilele și a ajuns la concluzia că înainte de anul 2000 regimul comunist va dispărea din România, a prevăzut până și apariția sistemului european și a stabilit coordonatele de-a lungul cărora ar fi trebuit să ne dezvoltăm. Din cauza asta a și murit.

Altul a fost avocatul Petre Pandrea, care a scris mii de pagini fiind ferm convins că vor vedea lumina tiparului după anul 2000 – fără să aibă un mecanism științific, pur și simplu o convingere viscerală că șbilțarii care încălecaseră pe români nu puteau supraviețui mai mult. Alți oameni care au fost ferm convinși de dispariția comunismului au fost luptătorii din munți – în mare parte oameni simpli care simțeau mersul lumii și nu-și puteau da căluții pe nimic la cooperativă. Și nu în ultimul rând – cum spunea marxistul Karnooh – anti-comuniștii adevărați din România au fost creștinii, în special legionarii și clerul catolic alături de cel greco-catolic, plus preoții ortodocși care au refuzat simfonia cu regimul comunist.

Restul românilor au ales supraviețuirea și adaptarea la regim. Nu este nimic rău în asta.

Am făcut această introducere pentru a lămuri o chestiune: foarte puțini oameni au rezistat avansurilor făcute de ofițerii de Securitate. Pentru 99% dintre români regimul comunist era veșnic, iar Securitatea era cea mai temută instituție a regimului – și a rămas temută până în ziua de azi. Dacă Securitatea voia să obțină semnătura unui om cu siguranță o obținea, avea la îndemână toate instrumentele, iar oamenii nu mai aveau nici măcar speranța.

Cum a acționat fiecare om după ce a semnat pactul cu Securitatea este altă poveste, fiecare a făcut cât l-a dus capul și în funcție de cât suflet a avut în el. Unii au turnat cu entuziasm, alții au refuzat să execute instrucțiunile primite, s-au găsit destui care să încerce să-i păcălească pe securiști, unii au făcut pe dracu ghem ca să obțină avantaje în urma relației cu Securitatea, or fi fost îndeajuns dintre cei care să fie de bună credință – avem o paletă extrem de largă de motivații.

Eu susțin de multă vreme, de pe când m-am lămurit de chestiunile expuse mai sus, că singura soluție în chestiunea arhivei fostei Securități este dezvăluirea totală a tuturor colaboratorilor. De la zavera lui Iliescu încoace dosarele de Securitate sunt folosite pentru șantaj politic. La momentul oportun apare dosarul care trebuie sau oamenii de care este nevoie în anumite poziții sunt protejați. Ideea mea este simplă: să se facă o listă cu toți colaboratorii și să fie publicată, iar dosarele să fie publice. Este singura soluție care ar elimina posibilitatea șantajelor și execuțiilor publice pe viitor.

În acest moment chestiunea este tratată astfel: CNSAS analizează dosarele și emite un dosar care este trimis unei instanțe pentru confirmarea verdictului – respectiv dacă cel analizat ”a colaborat/ nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică”. Ceea ce este o tâmpenie: un om este condamnat pentru o faptă din trecut – iar în trecut nu știa că fapta lui va fi condamnabilă în viitor. (Știu, bunul simț ar fi trebuit să-i spună că nu e frumos să își toarne colegul de muncă, dar în continuare bunul simț și educația nu sunt categorii luate în considerare în normele legale.)

Iar sistemul acesta al analizei CNSAS este problematic din mai multe motive. În primul rând limitează accesul la dosare (ceea ce este bine, în dosarele de Securitate sunt foarte multe chestiuni personale, dacă ar fi scoase în public fără acordul celui implicat s-ar risca foarte multe procese care cel mai probabil ar fi pierdute). În al doilea rând menține posibilitatea șantajului politic. Avem dilema protecția datelor personale vs șantajul politic din dosarele de Securitate. Eu vreau ca șantajul politic să fie eliminat.

Mai avem problema foștilor securiști, care mai ales în anii 80 lucrau la plan: trebuiau să facă în fiecare lună un anumit număr de recrutări, să producă un anumit număr de informări etc. – și falsificau dosare într-o veselie, băgau de la ei și informații și informatori, să le iasă planul. Aici doar dacă dosarul este public se poate lămuri chestiunea.

Înțeleg toate argumentele de mai sus, doar că insist pe ideea mea de a fi făcute publice toate dosarele colaboratorilor, o dată pentru totdeauna. Trebuie găsită o modalitate de protejare a datelor și informațiilor personale (anonimizarea documentelor, deja este practicată). Lista să nu fie neapărat o concluzie definitivă, fiecare caz să treacă prin justiție, să existe un tribunal care să se ocupe de aceste dosare și să emită decizia: a făcut/ nu a făcut poliție politică (deși în continuare mi se pare o categorisire tâmpită). Fiecare om să aibă posibilitatea să se apere în justiție. Și să scăpăm o dată de șantaje și execuții publice.

Și ultima șmecherie: Securitatea nu-i putea recruta pe membrii Partidului Comunist – mulți intrau în partid ca să scape de securiști. Însă și aici există un detaliu: membrii PCR erau desemnați ”persoane de sprijin” sau ceva de genul acesta pentru securiști și apăreau în alte dosare. Tocmai despre aceste dosare și această categorie nu am auzit foarte multe și nu sunt clare lucrurile.

P.S. Experiențele mele din trecut cu CNSAS se pare că nu mai sunt valabile și instituția a devenit mai transparentă. Cât de curând voi încerca din nou să văd dacă este adevărată chestia asta.

Sursa foto.
Sursa foto.

11 comentarii

  1. În 12 ianuarie 1990 a fost un mare miting ”de comemorare”, cel pe care Răzvan Teodorescu a refuzat să-l transmită la TVR pe motiv că ” e ceaţă” şi care s-a finalizat seara în faţa Guvernului, cu Iliescu pe tanc şi cu celebra întrebare ”Ce-aţi făcut în ultimii 5 ani?”. Eram o mare de oameni pe spaţiul verde din faţa Guvernului şi nimeni nu se aştepta ca Iliescu să apară acolo, în mijlocul nostru, pe tanc. A apărut dintr-o dată, înconjurat de militari, şi a întrebat ce dorim. Surpriza era maximă şi a fost un moment de derută, în care nimeni nu ştia ce să zică. Nu ne cunoşteam între noi şi nu aveam cerinţe clare. Eram acolo, la nici 10m de tanc, în faţa lui, şi am strigat primul lucru care mi-a venit în minte în acel moment: ”Listele cu turnători!”. În secunda următoare, cei de lângă mine au început să scandeze ”Listele cu turnători! Listele cu turnători!” şi apoi toată Piaţa. S-a strigat minute în şir, sacadat, ”Listele cu turnători!”. Scandările s-au înmuiat după un timp şi a luat cuvântul Iliescu, care a aburit-o. Cu siguranţă că există filmări de atunci.

    1. Da, Mazilu era, si i s-a pus intrebarea: „Domnule Iliescu, ce ati facut in ultimii 5 ani?”.

  2. Ar trebui sa cereti intai listele cu ofiterii de securitate in serviciu la 01. 01. 1989, inclusiv ci din armata, cu cei care faceau parte din retelele r, s, k, organigramele, pentru inceput, si sa tineti cont de fapul ca factiuni din anumite directii se detestau inca din vremea lui Ceausescu.

  3. Nu intra nimeni in partid ca sa scape de turnatori,intrau pentru avantaje. Daca atunci in 89 (nu e tarziu nici acum) li se interzicea fostilor membri PCR dreptul la vot si dreptul de a candida…ehe,nici nu am fi auzit de madam Firea,de Ponta et comp.

  4. La stabilirea colaborării cuiva cu securitatea nu e vorba de o condamnare ci de o constatare. Așadar, nimeni nu este condamnat pentru fapte din trecut care nu erau incriminate la momentul respectiv, ci pur și simplu se constată existența acelor fapte.
    Nu știu cît de adevărată e afirmația că „pentru 99% dintre români regimul comunist era veșnic”. Dacă e adevărată (am totuși îndoieli cu privire la procentaj), înseamnă că eu făceam parte din ăia 1% care considerau regimul comunist șubred. Am explicat de mai multe ori că dacă n-aș fi crezut în căderea regimului comunist nu m-aș fi apucat să strig „jos Ceaușescu” în 16 decembrie 1989, lîngă casa lui Tokes.
    Evoluția faptelor arată că credința că „regimul comunist era veșnic” este o prostie, deci cei care credeau așa ceva (nu chiar 99%, dar destui) erau niște proști (sau „stupid people”, ca să ne exprimăm mai elegant). Pentru înțelegerea evenimentelor din istoria noastră recentă, părerile proștilor nu trebuie băgate în seamă, ci doar părerile celor care au dovedit, prin fapte, că au apreciat corect situația în care se afla România.
    Iar una din principalele aprecieri greșite care persistă între „stupid people” despre regimul comunist este cea cu privire la atotputernicia securității.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2009/12/26/despre-chitac-si-stanculescu-in-1999-8/

  5. media era de 2 – 2,2 turnatori la 100 de romani. Aceste statistici nu iau in considerare faptul ca in anumite colective, considerate de risc, nr turnatorilor era mai mare, chiar triplu. Securitatea mai avea o directie care ii controla pe securisti si turnatori, confrunta informatiile. Se poate estima ca astazi mai sint in viata intre 400 000 si 500 000.

  6. D-le Marius, ceea ce spui d-ta sunt baliverne si aiureli, inca de la inceput. Statutul de colaborator e un oprobiu, inainte de orice, abia dupa asta intervin circumstantele, ce si cat a turnat fiecare. Acel procent de 99% e cat se poate de real. Asa se si explica de ce foarte putini au demonstrat efectiv, in 21. Lucrurile nu au avansat usor, la inceput cei mai multi aveau gura inclestata si erau uluiti de ceea ce vad. Abia cand s-a aflat de represiunea care incepuse in orasul lor oamenii din Bucuresti s-au ridicat ca unul.

  7. Mioc, daca ati fi evaluat corect situatia si ati fi avut o ordine a prioritatilor, nu ati fi pierdut tot timpul. Securitatea nu a fost si nu e atotputernica, ma, dar e multa si din ce in ce mai putin vizibila, cu micile lingori. Iar acolo unde e cazul, pentru ea, se dispune organizat pe aliniament, vezi circul alegerilor.

  8. Poporul roman e un soldat valoros daca ai habar cum sa-l motivezi si cum sa-i vorbesti, dovada istoria. E adevarat ca aici nu vorbim de ciocoii dintotdeauna, bolovanul pe care il are de gat acest popor. Nu va intrebati de ce cate o Valahie invingea Imperiul Otoman la apogeu, pe când in vremurile in care acesta scazuse, una din pieile pe care le jupuiau boierii mergea la Poarta. De ce ar fi luptat boierii cu Poarta daca erau liberi sa-i jupoaie pe tarani cat vor?! Cat despre exceptii, ele NU confirma regula.
    Dar sa revenim. Fiindca de peste 26 de ani suntem infranti si nu putem reveni la normalitate dintr-un motiv foarte simplu: nu avem strategi, conducatori. Iar aici nu vorbim de oficialii pe care i-a girat securitatea, ne pierdem timpul, asupra ultimului ales ma abtin, inca nu am date ca sa am certitudini,dincolo de o solutie provizorie si de compromis. Am avut comandanti – Marian Munteanu, Miron Cozma, lideri sindicali etc. Din nenorocire, in plan tactic acestia au facut greseli impardonabile, ba mai mult, in loc sa culeaga roadele cate unei victorii, au pierdut printr-un tratat ceea ce castigasera prin lupta. Altii au inceput bine si si-au condus la dezastru armatele datorita unor erori elementare, fie a incapacitatii de a se adapta unei sau unor situatii intervenite. De ce nu au luptat impreuna Marian Munteanu si Miron Cozma? Doar amândoi voiau binele tarii.

    In ultimii 26 de ani un singur lucru m-a facut sa tresar: ciclul de demonstratii pentru Rosia Montana. Iar ceea ce m-a facut sa tresar s-a transformat in convingere abia dupa ceea ce s-a intamplat in Diaspora. securitatea are in fata o armata noua, cu un altfel de moral, mobila si care se misca, in teren, cu ruperi de ritm, adica exact ceea ce nu convine securitatii. E o armata care isi poate mari efectivele in mars, fara comandanti asupra carora se poata focaliza, imprevizibila in campul tactic. Va fi, cu siguranta, suport pentru cele cateva institutii care lupta pentru salvarea Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *