Ce proteste mai pregătește Oleg Brega la Chișinău

Oleg Brega este transformare și efect, chintesență a Chișinăului. Nu poți înțelege Chișinăul dacă nu-l vezi pe Oleg Brega protestând. Turiștii l-au putut vedea azi pe Oleg Brega suflând în vuvuzea în fața Comisiei Electorale Centrale.

Zările planetare s-au înduioșat. Bicicleta sprijinită de peretele instituțional, un cearceaf pe care scrie ”OPRIȚI DISCRIMINAREA!”, Brega așezat pe trepte precum gânditorul de la Hamangia cu coatele sprijinite în genunchi. Alene ridică vuvuzeaua la gură și suflă în ea anemic. Un sunet moale întristează arborii și trecătorii în egală măsură. Pe măsură ce te îndepărtezi se estompează și apelul pentru democrație al vuvuzelei.

Dar ce l-a scos în stradă pe Oleg Brega? Ce altceva decât o nedreptate strigătoare la cer? Brega a venit miercuri să se înscrie în cursa pentru președinția Republicii Moldova. Iar oamenii răi de la Comisia Electorală Centrală i-au cerut dosar și respectarea legislației. ”Discriminare!” și-a șoptit Brega în barbă și a scos vuvuzeaua la luptă.

Lucrurile nu se termină aici. Brega va sufla în vuvuzea și în fața altor instituții.

  1. Brega va merge și va cere să îi fie eliberat un permis de conducere autovehicule. După ce va fi refuzat în baza motivului discriminator că nu a absolvit o școală de șoferi, Oleg Brega va sufla timp de 6 ore din vuvuzea în fața Ministerului de Interne.
  2. Brega va merge la Spitalul Municipal și va cere să efectueze o operație pe cord deschis. După ce medicii îl vor discrimina pe motiv că nu este absolvent al Facultății de Medicină, Oleg Brega va sufla timp de 6 ore din vuvuzea în fața Ministerului Sănătății.
  3. Brega va merge la gara feroviară și va încerca să conducă o locomotivă. Aici situația va degenera și Oleg Brega va fi bruscat, nu doar discriminat. În semn de protest. Oleg Brega va sufla în vuvuzea timp de 6 ore în fața Ministerului Transporturilor.

Și chestia asta nu se va opri aici, Oleg Brega va demasca și pune la pământ toate discriminările din Republica Moldova. Plahotniuc este un norocos că Brega este puțin ocupat și nu are vreme să se ocupe de problema cu statul capturat.

V-am mai povestit aici de Brega și restul minunilor din Chișinău.

Sursa foto.
Sursa foto.

4 comentarii

  1. E interesant. Nu stiu daca v-ati dat seama, dar pare-mi-se că uşor-uşor – cel puţin în scris, preluaţi din stilul fraţilor de peste Prut de a vă exprima. Şi e foarte plăcut!

  2. Nu știu dacă OLEG BREGA are sau nu dreptate in ce face dincolo de Prut, dar prin similitudine cu ce face parlamentul de AICI cu cel de dincolo de Prut, ar trebui sa nu blamați în gura mare și să ”explodeze mămăliga” și acolo și aici, și legile să fie făcute DREPTE și nu în favoarea numai a unei mâini de oameni ca să nu-i zic GĂȘTI care se scaldă la MAIAMI, IBIȚA, MONTE CARLO, etc. etc în saci de Euro, Dolari, Lire și ce dracu bani mai toacă.

    Oare asta NU VĂ FACE DOMNILOR SĂ SUFLĂM CU TOȚII ÎN VUVUZEA, DECÂT SĂ-I MÂNJIM CU RAHAT PE CEI CARE MAI AU PUȚIN CURAJ SĂ SPUNĂ LUCRURILOR PE NUME ÎN GURA MARE.

    Bine înțeles, nu să operăm pe cord, sau să facem nu știu ce năzbâtie fără a avea pregătirea necesară. Dar când dispare un MILIARD sau fie numai un LEU din banii țării DE CE SĂ STAI CA ”TUTA” și numai să critici curajoșii SAU POATE NICI ATÂT?

    Nu cer să-mi dați dreptate, doar SĂ GÂNDIȚI MAI PROFUND că de minte nu duceți lipsă și-i păcat să nu o folosiți !!!

  3. Ipocrit mai mare ca O Brega n-am intalnit pana acum . Cand a fost scanfalul cu cantacioasa aia Tarasiuc care si-a luat cetatenie romana „ca sa calatoreasca liber”, Brega i-a luat apararea si-a recunoscut ca, cam din aceleasi motive si-a luat si el cetatenia romana si ca ei multi alti maldavani!!!! Ceea ce ignora oportunistul asta e ca el si fratii lui si-au facut studiile in ROMANIA, PE BANII ROMANILOR, CARE COTIZEAZA MAI MULT DE 20 DE MILIOANE DE EURO ANUAL, PENTRU STUDIILE „ROMANILOR”(gen acest brega) DIN AFARA GRANITELOR, A venit cu fluiericiul si cu circu-u caracteristic si la Bucuresti, dar nu i-a mers. Bucuresti nu e Kisinov, iar mentalitatea sovietica, ipocrita, duplicitara, nu e pe placul nici unui roman. Cand a intrat in politica din RM , devenise mare statalist maldavan, acum vrea sa candideze in PARLAMENTUL ROMANIEI !??! hahahahaha , ma lasi?????? Fratilor pastrati-l la Kisinov, circari ca brega trompetistul nu vrem in parlamentul roman, un maldavan statalist , roman doar cand ii convine , un profitor oportunist si ipocrit lipsea, NU , MERCI….PS. Acelasi caracter ipocrit, duplicitar, fomist il are unul cojocari, una cemortan si lista e luuuuungaaaaa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *