Colosala meschinărie a Casei Regale

Casa Regală a devenit salariata guvernului republican – o cotârceală de amor ghebos posibilă doar în țara lui Caragiale. Monarhismul în România era un fel de boală de piele, un psoriazis care te îmbrăca până de curând într-o  aură de mătreață nobiliară, era de ajuns să te freci puțin de niște altețe.

Și râia asta superioară îi făcea pe monarhiști să umble pe Facebook cu gura plină de ascendent moral, li se scurgeau băluțele prin toate colțurile, nu mai știai cum să scapi de mâzga lor cleioasă. Sfornăind nazal ca iepele de dârvală, monarhiștii fonfăiau doct despre arbitrajul monarhic constituțional, despre Casa Regală Levitațională, plasată într-o continuă înălțare între troaca porcească a politicii dâmbovițene și principiul dinastic divin.

Levitațiunea s-a încheiat brusc și prințesa a căzut în cur în troaca mistreților, dovedindu-se capabilă să se bucure de deliciile unui noroi răcoros care alină ciupiturile de purici. Gângavii monarhiști au rămas peltici, stropind în continuare printre buzele înnodate cu scuipatul ascendentului moral – doar că prințesa s-a angajat la republicani și asta nu se poate uita.

Sursa foto.
Sursa foto.

14 comentarii

  1. Gasca monarhista s-a spart în doua (sau mai multe fractiuni) odata cu „excomunicarea” Rotaritei.
    Actualmente se pare ca e liniste completa pe mai multe bloguri monarhiste.

    Daca se va ajunge la ideea sustinerii (si financiare) a Casei Regale de catre Republica, ar cam trebui sa sara în sus avocatul poporului si de ce nu chiar curtea constitutionala.

  2. Stai liniştit! Nu o să-i doară pe regaliştii talibani nici în vârful cotului. A primit ea Casa lu’ Peşte Prăjit bani căcălău de la regimul comunist timp de 41 de ani şi nu a deranjat pe nimeni. Vor trece cu vederea şi de data asta, la fel cum au trecut cu vederea când măria sa Mihai Viteză (alături de nume precum Neagu Djuvara, Paul Goma, Vladimir Tismaneanu ş.a.) a aprobat „întrutotul” conţinutul Declaraţiei de la Budapesta; pentru cei care nu ştiu acesta prevedea, printe altele, că „dreptul la o reprezentare POLITICĂ AUTONOMĂ şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni (din Transilvania) trebuie garantat”.
    Mâine poimâine vedem şi o alianţă PSD-PNŢCD.

  3. Abdicarea a fost semnata de piticul-pobeda la 30 decembrie 1947. Se incheia astfel un cerc, cu doi regi care au incercat sa-si faca datoria, un nebun si un pitic a carui micime a fost si a ramas pana in ziua de azi fara egal.

  4. Daca ca rege nu poate fi iertat, poate macar ca om („pe persoana fizica”) sa fie cumva scuzat.

    Deciziile nu au fost ale lui – când era tânar acestea erau luate de ma-sa, ulterior de sotie, acum de fiica cea mare.

  5. Istoricul Tacitus a spus un lucru interesant in Annale : „sa profite fiecare de avantajele epocii sale, fara a mai ponegri pe cealalta”asta se refera si la persoane, la judecarea lor.
    Nu era normal ca dupa ’89 poporul sa fie intrebat printr-un referendum ce forma de guvernamant vrea? S-a uitat cine a adus Republica in Romania ? Credeti ca asta e Republica in Romania ? E o gluma! Daca intrebi 100 de romani cum vor un presedinte,95% iti vor spune ca acesta trebuie sa fie un Nea Nicu, adica un monarh absolut, pardon presedinte autoritar.
    Daca maine printr-un accident istoric printul Charles ar ajunge rege in Romania primii care i-ar ridica osanale ar fi antimonarhistii de astazi. Prietenii stiu de ce

    1. Cine a adus republica la greci? Dar la romani? Dar la americani?

      Rusii? 🙂
      Oculta (iudeo-)masonica? 🙂

      C’mon, man…

  6. Prietenii stiu ca esti prost, fiindca atata te-ai aratat a fi cat te-ai batait pe-aici. Poporul vrea un conducator adevarat, circarule, prea putin ii pasa daca e rege sau presedinte. Dar nici asta n-ai inteles, sa ma repet de ce?

    1. Exista doua teorii mari si late.

      Una din ele este principul enuntat mai sus – un conducator unic. Dictator cum spuneau romanii.
      Ca si la armata, conducatorul unic asigura eficienta guvernarii. De aceea, republica romana investea pe timp limitat o persoana capabila ca sa rezolve o situatie, de exemplu un razboi.
      Problema care apare este ce te faci atunci când dictatorul este rau. Cazul acesta se aplica de minune monarhiileor, unde cineva ajunge „tatuca” fara a fi ales ci prin privilegiul nasterii. Asa ca, de obicei, se ignora aceasta situatie.

      A doua metoda este separatia puterilor în stat. Astfel se asigura, cel putin la nivel de principiu, ca nicio persoana nu poate cumula toate functiile importante, si deci poate fi înlocuit atunci când e rau sau periculos. Se presupune ca cele 3 puteri în stat nu sunt capabile sa conspire împreuna.

      Persoanele care se gudura ca sa obtina ceva prefera un singur cur de lins. Separatia puterilor înseamna pentru ei o pluralitate de cururi, o munca însutita.

      Cei care cred în scara valorilor, prefera separatia puterilor. Daca sunt capabili, si daca li se închide o usa din varii motive, le mai ramân deschise doua.

    1. Întrucât nicaieri n-am auzit ca parlamentarii sa fie limitati la numarul de mandate, iar judecatorii de regula sunt ca academicienii, „nemuritori”, la fel si regii care domnesc un singur mandat, presupun ca te referi la functia de presedinte.

      Una din confuziile care sunt facute foarte des este întinderea atributiilor prezindentiale – de la un „tatuc” ce tine aproape toate frâiele puterii, cum a presedintele SUA care cumuleaza si executivul, ocupând si functia de prim-ministru, pâna la presedintele Germaniei care are o functie aproape decorative (un fel de Iohannis de-al nost’), atributiile presedintelui sunt extreme de variate.

      Poporul nostru a fost „învatat” de câteva generatii ca fie condus de niste „tatuci”, o carte utila în acest sens este „Istoria loviturilor de stat…” a lui A.M. Stoenescu – practic din 1930 avem o suita de „tatuci”, mai mult sau mai putin vizibili.

      Toti stiau ca Ceausescu era licuriciul cel mare si lui i se adresau (initial) plângerile si tot el era cel înjurat pentru orice, inclusiv ca nu-s ce gestionar furase niste ulei. Ulterior plângerile erau adresate Elenei, perceputa ca fiind vioara I în stat. Dar tot un licurici.

      Iliescu a facut la fel si a fost vazut la fel.

      Constantinescu a stricat un pic regulile, fiind un presedinte moale – daca ar fi fost un pic mai energic, poate ca am fi fost monarhie acum.

      Basescu a facut tot ce-a putut ca sa redea românilor notiunea de-acum draga de tatuca. Un ajutor involuntar i l-a dat Nastase, când, crezând ca va deveni el urmatorul presedinte (fara a-l fi chemat Nastasescu) a transferat multe atributii de la executiv la presedentie.

      În acest conditii, un rege deasupra tuturor, veghind asupra constitutionalitatii tarii (cum oare, daca n-are decât o functie observatorie???), e un nonsens abisal. Ne ajunge ca avem un avocat al poporului care trebuie sa faca ceva si nu face, nu ne mai trebuie ceva care nu trebuie sa faca nimic, si asta pentru eternitate.

  7. George fa ceva cu blogul asta, m-am saturat de câte cuvinte „auto-corectate” trebuie sa le rescriu. Sau postez eu cumva în sectia Engleza? 🙂

  8. Total de acord cu adim! Poporul român își dorește un conducător adevărat și care să-i urmărească strategia/doctrina. Că este numit președinte, prim-ministru, secretar general sau rege este cu totul secundar. Indiferent ce ar fi, este de dorit ca să fie ales și evtl să nu aibă un mandat pe viață. Uitați-vă numai cât a stricat România Isărescu până acum, și încă pare pus pe fapte mărețe în această direcție. Și cred că nu este pe aici vreunul cu capul pe umeri, care să creadă, că președinții din urmă ai României au avut mai multă putere sau câmp de desfășurare decât el…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *