Constantin Brâncoveanu și hackerii criptografi

Am avut ocazia să ascult niște hackeri germani vorbind despre NSA, Big Brother, comunicații criptate și alte chestii d-astea de hackeri care îi păcălesc pe angajații MIB.

Cum să vă povestesc mai clar? Forță și mânie, cataclism și sezon musonic erau copii ăștia hackeri. Adică știu chestii, criptează. Unul mi-a povestit cum și-a setat propriul cloud pe propriul server și cât de bine se simte că toate datele lui sunt în siguranță acum. Deocamdată doar agenda telefonică și recordurile de la Angry Birds sunt în cloud-ul ăsta supersecurizat, dar dacă americanii vor aceste date să-și ia gândul, totul este criptat.

I-am ascultat cu atenție și la sfârșit le-am spus povestea lui Constantin Brâncoveanu. Deci vodă Brâncoveanu ținea o corespondență secretă cu austriecii, corespondență cifrată. Adică cifrată fraților, codurile secrete de la 1700 ale lui Constantin Brâncoveanu au fost sparte abia prin 1970 cu ajutorul criptografilor de la Securitate (trebuie să mă scobesc la bibliografie pentru mai multe detalii). Deci aproape 300 de ani corespondența cifrată a lui Constantin Brâncoveanu a rămas secretă – dar chestia asta nu i-a împiedicat pe turci să-l decapiteze pe voievod.

Nu le-a plăcut hackerilor criptografi povestea cifrului secret al lui Constantin Brâncoveanu. Adică i-a încântat partea cu cifrul incasabil, partea cu decapitarea au considerat-o cumva barbară.

rsz_sam_1071

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *