Cum faci un doctorat fără să plagiezi și la ce folosește

Doctoratul pornește de la o viziune, o idee, ceva original. Ideea este verificată de profesorul îndrumător care știe mai bine ce și cum – ideal este ca doctoratul să vină în continuarea unei teze de licență sau master, astfel candidatul are o bază de pornire.

Cum se face doctoratul – teoretic

Ideea studiilor doctorale este simplă: candidatul stăpânește cam tot ce s-a spus despre tema aleasă și adaugă un plus de valoare: o descoperire proprie, reinterpretarea vechilor concluzii printr-o nouă grilă, un raționament care schimbă vechile teze etc.

Primul pas și un capitol obligatoriu în orice lucrare de doctorat este istoriografia problemei (bineînțeles, după definirea ei): trebuie adunată și interpretată bibliografia temei, din țară și străinătate, tratată critic – ce există și ce lipsește, cu promisiunea că lipsurile vor fi completate.

Comisia de admitere analizează propunerea candidatului și a îndrumătorului și decide dacă cercetarea respectivei probleme merită să fie sprijinită de școala doctorala (prin bursă și punerea la dispoziție a bazei materiale a universității). Apoi candidatul purcede la muncă, periodic activitatea sa este verificată de îndurmător și comisii de examinare, rezultatele parțiale ale cercetării sunt prezentate în reviste și conferințe de specialitate. Școala doctorală pune la dispoziție cursuri de metodologia cercetării, biblioteca participă la rețeaua de împrumuturi internaționale aducând în țară cărți și reviste recente de la universități din străinătate etc.

Dacă oamenii care fac parte din aceste filtre se respectă este practic imposibil să apară lucrări de doctorat plagiate. Însă la noi este altfel.

Cum se face doctoratul – practic

Bursele doctorale sunt destul de zdravene (1.800 RON/ lună parcă), profesorii își bagă la doctorat protejații care au astfel un salariu asigurat, mulți au și alte locuri de muncă, deși este interzis prin lege, dar nu stă nimeni să verifice. La un nivel mai mare foarte mulți se înghesuie la doctorat pentru că predau la diverse universități mai mult sau mai puțin prestigioase și au nevoie de doctorat ca să își ia gradele de profesori. Pe vremuri era un spor de 20% la salariul celor cu doctorat – foarte mulți s-au înghesuit pentru acest spor. Sistemul universitar nu este depolitizat, dimpotrivă – și mulți politicieni primesc doctorate pe tavă în speranța că vor favoriza/ sprijini respectiva universitate. Toată lumea este prietenă cu toată lumea, o mână spală pe alta și nimeni nu îndrăznește să zică: ”HALT! Plagiat!”

În general lucrările de doctorat de la noi se opresc la capitolul de istoriografie a problemei: sunt copiate pagini întregi din alte lucrări, de obicei de către un negru plătit cu firmituri de la masa stăpânului; nici vorbă de reinterpretări, concluzii noi, contribuție originală. Compilații de texte din alte cărți scoase la imprimantă fără milă față de păduri.

La ce folosește doctoratul – teoretic

După minim trei ani de muncă rezultă un om care cunoaște în profunzime o anumită problemă. Cantitatea mare de informație prelucrată și efortul de analiză și interpretare produc o transformare: omul stăpânește metode avansate de muncă, rezistă la efort intelectual, procesează repede multe date după metode verificate. Un om mai bun pentru societate.

La ce folosește doctoratul – practic

Prestigiu prost înțeles, aparteneța la diverse coterii universitaro-politice, avansare nemeritată într-un mediu universitar din ce în ce mai dubios. Venituri nemeritate, participarea la granturi cu bani europeni care ne fac de râs la Bruxelles. Perpetuarea unei mafii care căpușează sistemul universitar, menținerea unor profesori făcuți prin furt care scot pe bandă rulantă studenți schilodiți sufletește. Moartea cercetării în România, orice doctor care iese din cloaca de aici se face de râs în afara țării.

14274929412tzug

0 comentarii

  1. In medicina romaneasca, doctoratele sunt folosite pentru propulsarea lenesilor si idiotilor care nu pot trece examenul de rezidentiat. Daca nu poti deveni specialist in cardiologie prin rezidentiat, pentru ca nu poti trece de examenul national de intrare in rezidentiat, dai cui trebuie cat trebuie, si esti admis ca doctorand in cardiologie.
    Sa nu credeti ca e altel in Germania. Doctoratele la care esti selectat de o singura persoana si care aduc beneficii materiale prea mari vor fi mereu dovada ca esti bogat si incapabil.
    Reversul e ca un doctor in istorie in Anglia are un venit cu 0.5% mai mic decat un master in istorie, dupa ce iei in calcul anii pierduti in plus prin scoli. Acolo, doctoratul e dovada ca esti un fel de Becali, ca poti sa arunci cu bani dupa pasiunea ta.

  2. Posibil sa nu mai fiu la curent, dar era nevoie de doctorat nu numai pentru a accede la gradul de profesor ci si la cel de conferentiar. Sper ca nu ma însel, dar doctoratul era nevoie si pentru medici specialisti primari, chiar daca nu activau si într-o universitate de medicina.
    Sporul de 20% era numai în sistemul bugetar, si se aplica tuturor doctorilor, nu numai celor din învatamânt.

    În multe domenii private, gradul de doctor nu este dorit de angajator (pe fata se zâmbeste, oh, da, aveti ceva calificari, dar noi cautam altceva, multumim, mai poftiti).

  3. Doctoratul în România se face mai mult pe ochi frumoși. Nu cunosc cum stă treaba pe la alte universități, dar în Politehnica București majoritatea sunt slabe calitativ, din punct de vedere științific.

    La noi cercetare este subfinanțată și tratată ca fiind o rudă pe care nimeni nu o iubește, dar o suportă la reuniunile de familie.

    Cât despre burse, ai parțial dreptate. Cele de stat sunt în valoare de aproximativ 900 lei/lună (12 luni*3 ani) și poți fi angajat în altă parte.

    Cele de care precizezi tu -1.800 lei/luna – sunt pentru cei care intră în proiecte POSDRU și au timp limitat (undeva între 12 și 24 de luni, depinde când a intrat în program). Pentru a primi această sumă, pe lângă alte obligații contractuale, nu ai voie să ai contract de muncă valabil încheiat cu alte părți.
    Deși legislația privind Codul Muncii îți oferă posibilitatea de a avea maximul 250 ore lucrate pe lună (12 ore/zi). Deci poți face contract cu programul POSDRU pe 8 ore și unul pe 4 ore cu alt angajator. (Asta dacă nu există clauză exactă în contractul POSDRU.)

  4. Cercetarea în România era mai mult un fel de a „mitui” profesorii (în loc de a le da salarii, le mai oferea ministerul câteun grant, ceva). Majoritatea temelor de cercetare pe care lea-m vazut (asa ca sa nu zic chiar toate) nu aveau nici o importanta practica. Cercetarea este motorul industriei, iar în România neavând industrie proprie, ma rog, concluziile sunt evidente …

    Pe vremuri doctoratul se facea la frecventa (adica demisionai din serviciu si te ocupai în mod exclusiv de doctorat, de aceea primeai o bursa – pentru cei din industrie mult mai mica decât salariul, pentru cei din învatamânt mai mare decât salariul) sau la fara frecventa (adica lucrai la doctorat în timpul liber de la serviciu – varianta preferata si de universitari, din motive pe care nu le exemplific). În ambele cazuri, la terminarea perioadei de gratie ti se taiau fondurile si puteai fi chiar „descalificat” (numarul de doctoranzi fiind limitat pe docent, iar acestia si ei relativ putini, dar numarul de amatori fiind mare, concluzia este evidenta).

    Am înteles ca mai nou exista si diverse alte posibilitati de a-ti face doctoratul, atât financiar cât si ca posibilitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *