De ce nu a căzut Oprea din prima?

În mod normal, cel târziu luni, când treburile erau clare, Oprea ar fi trebuit să demisioneze. Frumos ar fi fost să demisioneze sâmbătă dimineață, să zică: mă ocup de organizare, dar am demisionat, îmi pare rău. Dar nici luni nu era târziu.

Însă nici Oprea și nici Piedone nu demisionează pentru că fac parte din structuri feudale, de tip suveran-vasal, structuri bazate pe legături personale. Oprea dacă pleacă din dregătorie nu are unde să se ducă. Nu are nici un fel de pregătire, nu știe să facă nimic. Eu de exemplu dacă mă las de jurnalism mă pot duce profesor de istorie la o școală generală dintr-un sat sau bibliotecar. Am calificările necesare și chiar știu să fac chestiile astea. Nu îmi este frică de concursuri, periodic mă uit la subiectele de bacalaureat sau de titularizare ca profesor și iau un 7-8 doar cu ce am în cap. Dacă studiez două luni de zile sigur sar de nota 9 la orice examen. Și la Cocârlați nu este înghesuială, sigur prind un loc de profesor. Nu mor de foame.

Însă Oprea și Piedone sunt clei, sunt nimeni. Nu au unde să se ducă, nu știu să facă nimic. În momentul în care pleacă din funcțiile politice devin non-persoane. Dregătoria îi ține în partid, partidul îi ține în dregătorie. Iar partidele sunt feudale, cum vă spuneam mai înainte. Dacă moare hatmanul în bătălie li se împrăștie gloata. Nu e ca și cum ar avea în spate o structură capabilă să se susțină, o structură capabilă să înainteze o listă cu 5 nume valabile în momentul în care cineva trebuie să facă pasul înapoi.

Și de-asta se agață de funcție ca hiena de hoit, că se duce dracului totul dacă demisionează. Asta trebuie schimbat, sistemul feudal bazat pe relații de vasalitate, aici mustește puroiul.

În rest vă spune maestrul Eftimie care sunt răspunsurile la întrebările cheie.

P.S. Imediat după ce am publicat rândurile de mai sus am aflat că Ponta a demisionat, prăjindu-l și pe Oprea cu ocazia asta. Rămâne Piedone, nu trebuie să scape. Dacă scapă acum oricum îmi rămâne mângâierea că nu ia nici un vot la vară. Sper.

paianjen

0 comentarii

  1. Nu inteleg de ce il promovati pe eftimie, cu mizeriile pe care le scrie despre BOR. Si nu asta ar fi o problema, hai sa zicem ca e doar o institutie. Nu m-ar deranja nici ca se leaga de conducatorul acestei institutii (in definitiv, nu e trimisul lui Dumnezeu pe pamant, ca la catolici, nu?). Dar nu pot intelege in niciun fel atacurile la ortodoxie (crestinism, pentru el, ca nu e capabil sa faca diferenta), la randuiala lasata de Hristos prin apostolii si sfintii sai si in final, atacurile pe care le lanseaza catre orice „prostovan” care indrazneste sa creada in Dumnezeu si sa practice aceasta credinta. Se cam bat cap in cap cu lucrurile pe care le-am citit pana acum pe acest blog.

    1. Eftimie are părerile lui despre anumite chestii, cu unele sunt de acord, cu altele nu.

  2. Oprea e ca Hellvig, Stolojan sau Melescanu. Cand vin papusarii lor la putere, ii pun pe diverse posturi, care teoretic suna maretz. Cand se impute treaba, i se gaseste o sinecura.

  3. Nu moare Oprea de foame.E profesor la A.N.I.,unde ia un salariu care nu e mic,are doctoratul si pe chestia asta mai insfaca 15 % la salariu,indrumator de doctorate si iar ia niste bani,deputat si iar are salariu.Cat s-a zbatut Androneasca (si a reusit) ca deputatii sa poata fi si profesori…
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt mândria astei naţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *