De ce nu-mi plac tehnocrații?

Dom’le, cum să nu-ți placă tehnocrații? E tineri, e deștepți, e veniți din străinătate, nu e mânjiți cu politică, face treabă! Nu-i chiar așa și vă explic.

În primul rând tehnocrații ăștia de acum sunt mânjiți cu politică mai ceva decât vidanjorii. În 2015, după incendiul de la Colectiv strada voia ceva, repede, mai ales jos Ponta. Foarte bine. Însă cei de la PNL s-au temut să intre la guvernare cu doar un an înainte de alegeri. Sperau să aibă un guvern al lor care să nu fie al lor, adică dacă ceva ei nu sunt la guvernare, să-și crească procentul și să câștige alegerile de acum. Iar tehnocrații au acceptat curvăsăria asta, știind foarte bine că sunt de fapt o interfață a PNL până la alegeri. Și PSD i-a convenit, și-a strecurat niște oameni în guvern și au așteptat alegerile.

Acum, logic vorbind, guvernul tehnocrat este un guvern care vine într-o situație de criză, n-are nevoie de sprijin parlamentar pentru că e criză și trebuie rezolvată criza, acționăm punctual, rezolvăm și ne ducem, nu mai pierdem vremea cu dezbateri. Tragedia de la Colectiv a fost o nenorocire, fără îndoială – însă nu la nivelul unui cutremur catastrofal sau al unui război ori ceva. Cauzele tragediei de la Colectiv sunt sistemice, nu le rezolvă un guvern tehnocrat, fără sprijin parlamentar nu faci nimic pe probleme sistemice, pentru că este vorba de schimbat legi – și mai presus de toate trebuie păstrate modificările până își fac efectul.

Dar cum am spus mai înainte, guvernul Cioloș nu a fost un guvern tehnocrat, a fost o interfață care să calmeze furia populară și să pregătească victoria PNL la alegeri. Între timp tehnocrații au prins gust de politică. Și s-au lipit la PNL și USR, că na, poate mai prind ceva după alegeri.

Pe mine cel mai tare m-a scos din sărite povestea achiziției sculpturii lui Brâncuși. De la bun început era clar că a fost o operațiune de consolidare a imaginii lui Cioloș la nivel național, de plasare a lui pe un val de simpatie populară, ușor naționalistă în sensul ”bun” al naționalismului. Rezultatul? O campanie în care a fost antagonizată în mod stupid Rusia, Cioloș s-a făcut de râs și achiziția sculpturii a devenit imposibilă în urma unor ordonanțe guvernamentale tâmpite care dovedesc că guvernanții nu cunosc legile țării. Nu sunt corupți, sunt doar foarte proști. Sigur, aș fi vrut ca statuia aia să intre în patrimoniul public, să o văd la muzeu. Dar nu așa. Și nu înțeleg cum contribuia Cioloș la rezolvarea crizei sistemice a României prin achiziționarea unei statui, adică unde este tehnocrația în măsura asta?

Restul guvernării tehnocrate nu se deosebește cu nimic de celelalte guvernări politice, niște unii se chinuie să administreze niște resurse reduse fără nici un fel de viziune. Nimeni nu este în stare să propună un plan și să îl pună în aplicare măcar pe 5 ani. Fondurile europene sunt o vorbă de dânșii inventată, autostrăzile sunt ca pe vremea lui Ceaușescu, în stadiu de plan și trenurile merg mai încet decât pe vremea dictaturii lui Ion Antonescu.

Așa că nu are ce să-mi placă la tehnocrați. Au acceptat să facă jocul PNL și speră să aibă un loc în viitorul guvern. Demagogie și populism, fapte zero. Și rămân la ideea mea: m-am săturat să votez răul cel mai mic, vreau de data asta să votez răul cel mai mare. Adică PSD, vreau să văd cum PSD distruge țara asta.

Sursa foto.
Sursa foto.

11 comentarii

  1. Și din aceste motive, și din altele, este nevoie de intrarea Alianței Noastre în Parlament, și dacă dă Dumnezeu și ne deșteptăm și noi, în sfârșit, și la guvernare!
    NU mai este nevoie să alegem răul mai mic! Pt prima dată în România de 27 de ani încoace.

  2. Ai uitat să spui în clar că sunt ăia sacrificați înainte de alegeri ca partidele mari să poată face pe mironosițele acum, la alegeri.

  3. Guvernul tehnocrat a convenit tuturor.
    Partidele au trecut pe planul 2, asteptând ca vulpea la cotet ca alegatorii sa uite ce s-a întâmplat. Iar timp era destul, aproape un an.

    Doar ca exista mai multe probleme cu abordarea de tip tehnocrat.
    Conform Constitutiei, guvernul trebuie sa aiba binecuvântarea Parlamentului, dar asta nu înseamna ca ministrii trebuie sa fie oameni politici, asa cum sustin multi pe la TV. Ministrii sunt specialistii, nu politrucii. Ministrii trebuie sa aiba habar de ceea ce consuc, si cum sa conduca. Când e vorba de operatii, „alesii neamului” se duc în strainatate, nu se duc la spitalele conduse de oamenii politici pusi de ei – de ce oare?

    Si acum ajungem la magaria spusa în fata oamenilor si pentru care niciunul dintre cei care o rostesc su atâta înflacarare nu ar trebui votat: ‘mnealor acuza guvernul tehnocrat ca sunt „numiti” nu alesi, ca ‘mnealor. Pai cine i-a ales pe ‘mnealor? Nu noi i-am votat. Noi am votat o lista a unui partid si vreo 2-3 independenti si falsi independenti. Pe baza acestui „vot” ‘mnealor se considera desprinsi de partidul pe liostele carora au fost votati si încep traseisimul politic. Dupa o minima morala ar trebui sa demisioneze si din Parlament, pentru ca s-a votat lista nu individul.

    Sa ne întoarcem la tehnocrati.
    O alta demagogie, care din pacate prinde, pentru ca la noi lumea nu prea citeste Constitutia, este ca guvernul face ce vrea. Ma rog, a facut ce-a vrut pe vremea lui Nastase, dar dupa 2004 s-au mai schimbat niste lucruri. Ciolos a fost sâcâit de nenumarate ori sa vina la Parlament sa dea seama „alesilor” neamului, în conditiile în care în sala erau doar vreo 10-15 rataciti – halal interes!!! Poate ca nu am uita ca aproape saptamânal, seful partidului majoritar îl ameninta pe Ciolos cu câte o motiune de cenzura; nu chiar de la început, ca nu avea nici macar el curajul.

    Nu spun ca nu s-au facut rele. Nu spun ca ministrii nu au facut prostii.

    Dar trebuie tinut cont si de faptul ca nici macar un ministru nu poate pune ordine în ministerul condus. Pentru ca esalonul 2 (si 3) sunt alcatuite tot din politruci, dintre aceia care au fost împinsi acolo de partide pe linii de nepotism si interese. Doua straturi ce pot împiedica orice reforma si nu pot fi „gaurite” pentru ca „domnii” au protectia slujbei de stat dar si a partidului. Tot doua straturi l-au îndepartat pe împuscat de masa poporului.

    Cumintenia poporului. Complicata treaba. Eu cred ca afacerea, departe de a fi initiativa lui Ciolos, a fost mai degraba oul cel fierbinte dat lui Zdreanta – un „cadou” inofensiv care l-a fript rau de tot. O afacere tipic româneasca, prin care Ciolos urma sa fie executat de DNA la un moment viitor oportun, pentru risipa banilor publici.

    Oamenii nu tin minte stalinismul, pentru ca nu l-au mai apucat. Stalinismul era, la suprafata, un sistem minunat, pentru ca nu auzeai nicio critica si aveai impresia ca totul merge bine. Democratia, sau mai bine zis lipsa dictaturii, permite critica, chiar violenta. Perioada Nastase era din acest punct de vedere una minunata, critica fusese amutita, economia mergea pe ascuns, diversele organisme de control aveau grija de cei prea guralivi. Un mecanism preluat din pacate, în loc de a fi desfiintat, si de administratia Basescu. A deturna directia acestor organisme, eventual prin taierea în carne vie, este aproape imposibil dar totusi se mai poate, înca.

    Daca va iesi PSDul iarasi câstigator, mai ales majoritar, atunci vom avea parte de o a doua epoca Nastase: Dragnea are toate calitatile lui Bombonel si mult mai putine defecte batatoare la ochi.

    1. Una din calitatile lui Nastase,poate singura,e ca este un intelctual fin.Dragnea e departe de asa ceva.Vorba aia,daca tot ti-o trage macar sa o faca cu alifie.

  4. Don’ Damiane,

    E clar ca ca ti-a strecurat cineva cateva picaturi in bautura-ti zilnica consumata intre Prut si Nistru! Ca brasovean sa nu vezi alta problema in Romania actuala decat guvernul actual si sa pui semn de egalitate intre el si hotii de profesie dinainte, mi se pare (din partea unui brasovean!!!) fie rea-vointa, fie un raspuns dat din „pozitia de drepti, batand din calcaie”! Intrebarea e „in fata cui?” ;))

  5. Nu prea ai cum sa distrugi o tara, nu? Adica ma uit la Koreea de N, Indonezia, Venezuela, etc,tari distruse de tot, dar care totusi sunt zombificate. Cumva ele merg pentru cei aflati la putere, in detrimetrul celor de jos.

    Asa ca asta cu „votez PSD” sa violeze tara (si implicit pe mine) suna a slogan de „serviciu”. Intrebarea e care, ca ie multe si marunte.

    1. L-au „întors” de-alde Plahotniuc & tovii în scurta lui plimbare prin cafenelele Chisinaului! 🙂

      Prea pocneste din calcâie plin de rationamente contorsioniste ce frizeaza auto-flagelarea numai pt a da binete adunãriib”sociale” si „democrate”!

  6. Lupta dintre partide, un cliseu epuizat de mult, pentru consumul naivilor. Un fapt nu exista decat un singur regim, acela statuat de fosta securitate care are tentacule in aproape toate institutiile si controleaza cam tot, mai putin avanposturi ale justitiei, DNA, cateva televiziuni si zeci de reviste si ziare. Recrutarea in noile structuri s-a facut, si dupa 1989, dupa aceleasi grile, începând cu lipsa de caracter, potential de a disimula etc. Niciunul dintre cei care nu a corespuns grilei nu a ajuns ,,factor de decizie,,. Atata timp cat nu vor fi dezarticulate aceste structuri, Romania nu va avea nici un viitor.

  7. Textele lui Damian sunt construite pe orizontala facilului, in ciuda unor note de adancime, la urma-urmei si autorul este produsul unor vremuri controversate. In ultimii 27 de ani singurele batalii reale s-au dat intre factiuni ale fostei securitati, singurele pregatite sa lupte, in principal intre cele ale directiilor de la interne si grupari ale celor de la externe, unde erau recrutati cei cu un cap peste. Si amandoua s-au folosit de mase de manevra si de tehnici consacrate din care naivii nu au inteles nimic.

  8. PNL nu mai e demult o forta în România. Nici Iohannis nu-i agreaza prea mult. Buldogul a intrat în morisca DNAului, semn ca protectia pe care o avuse ani de zile a cam disparut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *