Despre Chișinău ca o văgăună peticită și campania anti-Chirtoacă

Să începem cu realitatea: Chișinăul este o văgăună cu petice sclipicioase. O aglomerare de clădiri de pe care s-a decojit eleganța sovietică, cuburi odioase nou construite, câteva clădiri istorice care-i încurcă pe dezvoltatorii imobiliari, ceva petice de verdeață amenințate permanent de rechini imobiliari, șosele făcute praf și mă opresc aici.

Și toată lumea îl înjură pe primarul Dorin Chirtoacă, văzut drept principalul vinovat pentru mizeria din Chișinău. Eugen Luchianiuc a publicat unul dintre cele mai dure articole la adresa lui Chirtoacă, o poveste care merită puțin context. Să începem cu …

Belele Partidului Liberal

… care a preluat din 2009 mesajul pro-românesc și pro-european de la defunctul PPCD, după ce Iurie Roșca a început să respire cu un plămân rusesc și altul românesc, deși nu este foarte clar ce expiră în prezent, dar asta este altă poveste.

Deci liberalii de la Chișinău conduși de Mihai Ghimpu au crescut în baza capitalului pro-românesc și cu sprijin masiv de la București. Și din 2009 încoace au jucat rolul de balama-ambreiaj între Vlad Filat și Vlad Plahotniuc. Doar că violența relației dintre Filat și Plahotniuc a uzat la maxim acest ambreiaj numit Partidul Liberal. În plus, Mihai Ghimpu nu a fost cea mai fericită alegere pentru funcția de mediator. Mai pe scurt: când Ghimpu înclina spre Filat era bubuit de Plahotniuc, când Ghimpu înclină spre Plahotniuc este bubuit de Filat. Acum se trage linie și se contabilizează efectele acestui balans întins pe 7 ani.

Nu vă mai spun despre măreața concepție și strategie de imagine a liberalilor din Chișinău, sublimă în inexistența ei. Este mult suflet și multă dăruire în ce fac liberalii de la Chișinău, dar băieții și fetele din echipa lui Filat și cea a lui Plahotniuc acționează coordonat și după un plan. La asta adăugați și tentația borcanului cu miere de la primărie. Aceasta ar fi schița tabloului general, să vedem și …

Detaliile specifice ale Primăriei Chișinăului

… unde primarul nu prea are nici un fel de putere în lipsa unei majorități în Consiliul Municipal. Și Chirtoacă nu a avut niciodată o majoritate stabilă, deși este la al treilea mandat. De fiecare dată Chirtoacă a fost ales primar pe vot geopolitic: Chișinăul a fost silit să voteze pentru Europa. Acum chestia asta i se sparge în cap lui Chirtoacă, deși în realitate toate alegerile din Republica Moldova sunt geopolitice. Și deși a câștigat funcția, Chirtoacă a fost de fiecare dată la mâna consilierilor locali. De aici a rezultat cârpăceala Chișinăului. Pentru că orice proiect a fost negociat între fracțiunile politice din Consiliul Municipal pe principiul ”dă-mi să-ți dau”. Și s-a ajuns la tot felul de alianțe ciudate, liberali cu comuniști, democrați cu comuniști, liberali-democrați cu socialiști.

Iar consilierii municipali ai Chișinăului nu sunt delegați ai Domnului, sunt și ei reprezentanții unor grupări de interese, politice și economice. Algoritmul a fost simplu: cei rămași în afara înțelegerilor au zbierat, după care au tăcut brusc când au devenit parte a târgului. Dar negocierile au fost dintotdeauna dificile și s-a făcut prea puțin pentru Chișinău, prioritare au fost interesele grupărilor care și-au băgat oamenii în Consiliul Municipal.

Un detaliu de culoare: știți de ce este furios omul socialist din stânga care vrea să sară la bătaie cu Chirtoacă în poza de mai jos? Cumva pentru principiile și valorile capitalei? Este nevoie de un detaliu istoric: mama omului socialist a fost ceva șefă de direcție în Primăria Chișinăului, funcție din care a plecat în urma unui scandal cu ceva acuzații nelămurite până în ziua de azi.

Ceban Chirtoaca bataie
Sursa foto.

Și acum?

Să recapitulăm: avem un oraș lipsit de o administrare eficientă, cu un edil dependent de Consiliul Municipal. Liberalii au băgat în Parlament un proiect de lege care scoate dinții Consiliului Municipal și îi dă mai multă putere lui Chirtoacă în funcția de primar. În ultima perioadă s-a intensificat campania împotriva lui Chirtoacă (vă amintiți mecanismul balama-ambreiaj de mai sus).

O parte din foștii apropiați ai lui Filat (reuniți sub steagul lui Iurie Leancă în Partidul Popular European) au câteva locuri în Consiliul Municipal al Chișinăului, inițial au încheiat o alianță cu liberalii după care s-au despărțit de ei pentru ”principii și valori”, deși în realitate nu sunt clare motivele rupturii. Și când liberalii și-au adoptat în primă lectură legea care îl scoate în față pe Chirtoacă și îi lasă în offside pe consilierii municipali știți ce au făcut băieții lui Iurie Leancă de la PPEM? Exact, au venit cu ideea inițierii unui referendum de demitere a lui Chirtoacă.

Avem un nou paradox tipic pentru Republica Moldova: Chirtoacă este acuzat că nu a făcut nimic pentru Chișinău (deși nu a putut face pentru că s-a găsit la mâna Consiliului Municipal lipsit de majoritate) – dar în momentul în care Chirtoacă vrea să își asume în clar conducerea (deși cam târziu după părerea mea) este bubuit tocmai pentru că vrea asta. Până la urmă și liberalii au primit de la cineva undă verde în Parlament pentru legea asta care le servește interesele la Primărie.

Și toată lumea zbiară împotriva lui Chirtoacă, se scot de la saltea acuzele că a colaborat în trecut în Consiliul Municipal cu comuniștii și socialiștii – dar nimeni nu vede că Leancă și PPEM fac acum jocul socialiștilor lui Dodon. Campania pare planificată pe termen lung, pentru că acum au apărut și …

Loviturile sub centură

Eugen Luchianiuc publică pe blog 3 acuzații la adresa primarului Chirtoacă: 1. se îmbată până face pe el; 2. este dependent de jocuri de noroc și umblă prin cazinourile din România; 3. se urcă beat la volan și-i dă pedală. Afirmațiile acestea sunt prezentate drept informații veridice, verificate. Bineînțeles, nu au nici cea mai mică legătură cu tabloul de ansamblu pe care vi l-am prezentat eu mai sus și Eugen Luchianiuc rămâne un blogger independent, lipsit de orice fel de interese.

Sunt sigur că v-ați prins de situația la nivel mare: în realitate se dorește smulgerea liberalilor din trena lui Plahotniuc. Dar asta este o altă poveste. Între timp, Luchianiuc anunță noi dezvăluiri despre viața personală a lui Dorin Chirtoacă că va publica confirmări ale afirmațiilor făcute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *