Despre o mică dezinformare anti-NATO

Haideți să mai demontăm o mică dezinformare referitoare la NATO, de aici. Articolul e frumos, bine închegat și bine scris, ideea principală este: dacă la intrarea în NATO România și-a redus trupele, atunci de ce avem nevoie acum de trupe străine care să ne apere?

Bogdan Duca pare că nu cunoaște puțină istorie recentă de vreme ce formulează astfel problema. România (alături de toate țările europene și aliatul american) a procedat la o reducere a trupelor în urma Tratatului privind Forțele Convenționale din Europa care a stabilit un plafon pentru fiecare stat ca număr de trupe și armamente grele. Și est-europenii și-au distrus armamentele și redus armatele – știțice a făcut Rusia? Tratatul e valabil până la Urali, și-a mutat artileria grea și tancurile dincolo de Urali. În 2007 Puțin a anunțat suspendarea acestui tratat în Rusia, în 2015 a anunțat că iese din acest tratat. Parcă altfel înțelegem istoria recentă.

Veți găsi destule argumentări: NATO și America au provocat Rusia, nu existau alte soluții. Știu, dar sunt niște argumentări obosite. Să reținem că nu ”NATO ne-a cerut să ne reducem armata” cum spune Bogdan Duca.

Dar de ce aducem polonezi, bulgari și americani în România în loc să facem o armată mai mare? Simplu, pentru că nu suntem nesimțiți ca alții și respectăm tratatele pe care le-am semnat – respectiv Tratatul privind Forțele Convenționale din Europa. Apoi asta înseamnă NATO – o alianță, punem la comun ce avem. Nu avem de unde să știm pe cine va dori Putin să elibereze data viitoare, așa că facem mici forțe comune pe direcțiile principale de interes. Oamenii se cunosc, fac exerciții comune, învață să lucreze împreună.

Sursa foto.
Sursa foto.

31 comentarii

  1. Adevarul pe care nu-l stiu multi e ca,in ’89,cand Gorbi a negociat caderea Cortinei de fier si a Zidului Berlinului-recte reunificarea Germaniei-conditia de baza a fost ca NATO sa NU se extinda la est de Germania ce statea sa se nasca!Never-ever.
    Rezultatul?Profitand de betivaneala lui Eltin,Alianta a facut ce-a vrut in Europa de Est,s-a extins la maximum,iar acum cand vine Putin-the-Mighty sa-i puna la punct si sa-si apere interesele legitime,se cracaneaza toti prostii,si tipa-n cor:Rusia nu respecta tratatele lu’ peste prajit!!!
    Pt. toti acesti prosti:NATO este o forma de sustinere a economiei americane prin vanzarea de armament strategic-sanchi!-unor dobitoci ,care se cred aparati si mangaiati pe frunte de nu’s ce forta globala si de neinfrant!
    Ete pwula!

    1. Asta cu angajamentul NATO să nu se extindă către est încă trebuie dovedită. Deocamdată rămâne o bârfă. Și Gorbi nu avea cum să vorbească în numele unor alte țări.

    2. „putin the mighty” si „interese legitime”? ce interes are rusia la mine in tara? romanii au ales sa intre in nato, romanii au ales sa intre in ue… nimeni nu a ales sa facem parte din „interesele legitime” ale unui dictator maniac…
      asta cu sustinerea industriei de „defence” a US e irelevanta, sunt state nato care nu au tangenta cu tehnica militara americana, si state non-NATO care depind de aceasta. oricum, noi am cumparat si cumparam de la evrei. polonezii au luat avioane americane (un contract foarte avantajos pentru ei) si tancuri nemtesti. plus system de aparare antiaeriana tot de la americani, nu cred ca isi doreste nimeni sa ia de la evrei sau de la francezi, in conditiile in care acestia pot sa transmita potentialului inamic codurile si frecventele de functionare ale pieselor respective

    3. Fiecare tara alege singura din ce aliante face sau nu parte. Gorbaciov sau oricare alt rus nu are nicio treaba cu aliantele in care e Romania, Polonia, tarile baltice sau alte tari.

    4. Bună ziua!

      Gorbaciov a demontat mitul păgubaş şi obositor la măduva oaselor: https://www.brookings.edu/2014/11/06/did-nato-promise-not-to-enlarge-gorbachev-says-no/

      Puteţi să citiţi şi să vă convingeţi, dle Lucidu, dar ca să vă fac un rezumat:

      1) Gorbaciov nu a discutat despre nicio extindere NATO in estul Europei.

      2) Gorbaciov a pus în problemă interzicerea asamblării unei infrastructuri NATO în teritoriul fostului RDG (Germania de Est), după reunificarea RFG-ului cu RDG-ul.

      3) Această interzicere de asamblare unor infrastructuri NATO nu a cuprins Polonia, statele Baltice, România, Ungaria, Slovacia, Cehia şamd.

      4) Cu alte cuvinte, nu s-a încălcat nicio înţelegere: unde a existat fostul RDG, nu există nicio bază sau infrastructură NATO; pe de altă parte, teritoriul fostului RFG nu se pune.

      5) Politica externă are o limbă de lemn a ei, dacă nu eşti atent la detalii şi clauze, Dracu trece neobservat (conform unui proverb din bătrâni).

  2. Din pacate nu este o barfa.Oficiali NATO au recunoscut asta.Si Gorbi nu vb. in numele altor tari,el gandea ca sovietic ce era ,din prisma viitorului tarii sale.Adica voi vreti ceva,bine,dar granita Aliantei se traseaza acum si aici si ne tinem toti de cuvant!
    Ca americanii s-au cacat pe ea de intelegere,s-a dovedit cu varf si indesat.
    Iar chestia ca nu NATO a cerut micsorarea efectivelor armate ale Romaniei sa i-o spui lu’ Mutu(fost la Chelsea) ca doar el poate sa te mai creada,si nici nu stii cat au reprezentat salariile compensatorii platite celor 25.000 ofiteri ejectati din armata in perioada de pre si aderare!
    10 miliarde dolari,intro vreme cand economia Romaniei se ducea in cap,nu existau fonduri pt. investitii,spitale,autostrazi etc.
    Stiu asta,ca eu le faceam foaia de lichidare celor de mai sus.Si stiu si ce sume imense au primit(4 sute-un miliard lei vechi) ofiterii,totul cu promisiunea desarta
    ca Romania va fi ajutata economic sa-si recupereze acesti bani!
    Asa ca hai sa vorbim despre ce cunoastem , si sa nu aberam haotic pe campii!

    1. România este înca în stare sa supravietuiasca, dar când ne gândim la Grecia, care nu are granite exterioare NATO, ma rog stiti povestea 🙂

    2. „Asa ca hai sa vorbim despre ce cunoastem , si sa nu aberam haotic pe campii!”

      Nu e cinstit asa! Nu ceri altora sa nu bata campii, in acelasi timp ignorandu-ti propriul indemn. Si apoi, e periculos – a mai crede lumea ca la cineva e in neregula cu ceva…

      Afurisit e internetul acesta – face pe oameni sa scrie prostii

    3. Si pe foaia aia de lichidare scria si cine a cerut reducerea de personal, nu? Mai nou fiecare numarator de izmene se crede in miezul politicii mondiale.

    4. Deci fiecare ofiter a primit in medie 400 mii de dolari compensatie? Nu stiu ce foi ai facut tu, dar nu cred ca erai asa lucid cand ai facut asta. Plus, daca tot afirmi ceva, ca oficiali NATO au recunoscut asta, da exemple.

      Rusia n-are interese legitime nici in parti din teritoriul ei, avand suficiente bucati luati abuziv din alte tari.

  3. Daca îmi aduc aminte bine, nu sunt prea bun la cifre, RO avea pe vremea lui Ceausescu ca 480000 soldati, redusi sub Constantinescu la 300k si apoi la nivelul politiei din New York City.

    Asadar, angajarea a 6k militari nu rezolva problema agresiunii rusesti – sa ne aducem aminte ca se înfiintasera Garzile patriotice iar razboiul devenea al întregului popor, deci nu cred ca 70k soldati pot face ceea ce nu putea face o juma de milion, plus garzile. Chiar asa oare, suntem o natie de Rambo (rambi?? 🙂 ) sa facem fata 1 la 3000?

    NATO e mai mult decât un aspirator de bani – e un instrument de ocupatie.

    1. Marius ai dreptate, dar nici calitatea nu spune totul.
      Vezi razboiul din est, unde o trupa germana disciplinata si profesionista nu a facut fata unei hoarde nepregatite dar mânte de la spate de NKVDisti.

      Oricum, ideea angajarii a 6000 de soldati este hilara – asta era de fapt ideea de baza.

  4. Pentru toti mucosii care au fost amagiti in scoli si liceie ca-s romani, ca-s pederasti europeni, ca-s gay! Pentru mucosii carora nu li s-a uscat laptele de pe bot, care au fost zombati, au fost mancurtizati de s-au lasat de parintii si buneii lor: buneii Moldoveni, patintii Moldoveni, dar voi lepre maloletce sunteti romani? Cum credeti Noi barbatii inca in floarea virstei care am jurat sa ne aparam Patria vom permite sa calce picior de soldat NATO cu razboi pe acest pamint? Vom permite sa vina pederastii de soldati americani? NU! Am facut cate 2 ani de armata! Am jurat credinta Tarii si-i vom intilni cu moarte pe soldatii NATO! Noi am crescut si educat copii, de moarte nu ne temem! Afganistanul le va parea o joaca de copii soldatilor NATO! Moarte americosilor si pederastilor europeni!

  5. Valoarea unei armate nu e dată de numărul militarilor. De pildă, armata română pe vremea lui Ceaușescu degeaba era numeroasă, valoarea ei era foarte mică. O spun în calitate de persoană care mi-am făcut stagiul militar la termen redus în 1986-1987. Disciplina era la pămînt (mai ales la T.R.-iști – viitori ofițeri în rezervă după sistemul ceaușist -, unde nu existau militari de ciclu doi să țină disciplina printre militarii de ciclul întîi), dar orice probleme se mușamalizau și se raportau numai calificative de foarte bine, cum dorea comandantul suprem.
    Starea jalnică în care se afla armata, și care nu era o taină pentru noi cei care ne făcuserăm stagiul militar în ultimii ani ai regimului ceaușist, a avut și părți bune, precum incapacitatea de a reprima cu eficacitate revoluția. O incapacitate pe care am mizat de altfel din primul moment.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2010/05/01/starea-jalnica-a-armatei/

    1. Asa este. Dar cum România este o țară care nu va putea ține pasul cu marile puteri din punct de vedere tehnologic și financiar, singura soluție este resursa umană.

  6. Robert E Hunter, diplomat american, spune că Bush si Gorbaciov au negociat ca extinderea NATO sa se limiteze la doar trei tari: Polonia, Ungaria și Cehia. „. A NATO-Russia Founding Act (providing for 19 areas of Russia-NATO cooperation) was negotiated prior to NATO’s first expansion, which was deliberately limited to three countries (Poland, Hungary, and the Czech Republic.)” – http://lobelog.com/russia-is-back-get-used-to-it/

    Generalul Degeratu a spus în cadrul unei dezbateri televizate, îmi pare rău că nu am un link, că „aliații” au sugerat ca România să-și desființeze chiar și Flota Militară, pentru că „vă apărăm noi”.

    Să nu ne facem armată mai mare și mai bine dotată, să ne bazăm pe bulgari și polonezi…că am văzut ce bine a funcționat asta în istorie.

  7. Valoarea soldatului român e data de altceva decat cred unii. Potentialul sau unic se dezvaluie dupa primii pasi facut in directia unor situatii de exceptie. Nu depinde neaparat de valoarea unor comandanti, chiar daca acest lucru conteaza. Si nici de amprenta negativa a unor lichele carora nimeni nu le poate contesta existenta. Dincolo de asta, dar nu neaparat fara legatura; in 1988 eram in armata in termen, ciclul II, si am instruit cateva serii de recruti, dupa care am fost scos si trecut ca si curier, fiindca CI-ul s-a cam speriat de faptul ca, aproape printr-un joc, oamenii instruiti de mine tindeau sa se apropie de cei din unitatile de elita. Nici nu mai conteaza ce stimulezi_ambitia, vocatia, limitele.

  8. Domnule Damian,
    articolul dumneavoastra pleaca de la respectarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa. Referindu-va la Tratat, sunt convins ca stiti si modalitatile prin care se prevede reducerea armamentelor. Intre acestea nu este inclusa VANZAREA catre alte tari. Puteti spune daca tarile vestice si-au redus armamentele doar asa cum se prevede in tratat. De asemenea, dupa 1990 s-a facut mare caz de RECONVERSIE. Cunoasteti vreo companie vestica de armament care a trecut la productia civila? Romania si-a distrus Industria de aparare. Probabil ca s-a mai intamplat si prin Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia. Cunoasteti vreo tara din Vest care a procedat la fel?

    1. Iar tarile din vest mai au câteva straturi de aparare pâna când va ajunge Rusul la ele …
      Noi, tot aia din linia întâi (ca sa parafrazez un mare clasic, dus dintre noi).

  9. Pentru trogloditii care cred ca NATO actioneaza doar in plan militar,oferind sprijin si protectie militara statelor membre&amarate-gen Romania,Albania,Bulgaria-o veste proasta sa le dam:
    primeaza doar interesul economic si politic.
    Economic pt. ca sunt costuri imense de aderare-investitii in armament fabricat unde trebuie plus aneantizarea fabricilor proprii de armament,plus disponibilizarea unui mare nr.de ofiteri si subofiteri,cu salarii compensatorii uriase,plus crearea unor facilitati firmelor americane care(sanchi) ajuta la cooperarea economica benefica bilateral,plus Teo Peter dead,plus si plus si + !
    Politic fiindca toti,dar toti liderii politici romani ,se duc sa ia lumina de la ambasada USA!De fapt sa suga de la Licuriciul cel Mare.In orice problema si cu orice ocazie!
    Legile in tara noastra se aproba,de fapt,daca un tembel de ambasador american,care se crede de fapt la Budapesta,aproba pozitiv!Nimeni nu-i iese din cuvant.
    Imi pare doar mie,sau ne-am intors in anii ’50,cand comisarii rusi dispuneau in tot si-n toate??
    Moooooama,ce-am mai evoluat in ast time!

  10. Rusia dezinformeaza si asta e o realitate, SUA care lucreaza sub paravanul NATO dezinformeaza si ea, e drept nu au arta rusilor,dar se straduiesc. George Damian dezinformeaza si el cand vede ca NATO a inconjurat practic Rusia dar nu sufla o vorba.Ce cauta NATO in spatiul exsovietic?
    NATO este o reminescenta a razboiului rece, de curand si-au cerut scuze de barbaria din Iugoslavia Mica. Vezi d-le Damian tocmai actiunile NATO pe care le neglijezi i-au facut pe rusi agresivi.
    Daca cineva crede ca armata obeza a Atlanticului va face fata unui razboi asimetric cu omuletii verzi inseamna ca nu a invatat nimic din Ucraina. Oare nu ofiterii SUA au coordonat dezastruoasele ofensive ale armatei ucrainiene?
    Am ajuns la Ucraina care a renuntat la arsenalul nuclear pentru ca SUA,Rusia,China,Franta si M.B i-au garantat granitele. Ar fi cazul ca romanii sa se increada in armata lor, poporul lor si mai putin in aliati. Asta nu inseamna ca trebuie sa ignoram Rusia ori sa credem ca Rusia ne este prietena. Nu ne este asa cum nici SUA ori NATO nu ne sunt. O hartie chiar daca se numeste tratat de alianta nu inseamna prietenie. Intre tari prietenia este o floare rara.
    P.S Este o realitate in Romania ca sunt ziaristi si blogeri care sunt „atenti” cu Rusia, tot o realitate este ca sunt si cei care sunt „atenti” cu NATO. La urma urmei e o meserie grea si trebuie sa castige si ei o paine. Prima problema apare cand incep sa manipuleze, cand se screm sa ne „lumineze”, sa ne arate „adevarul” . A doua problema este ca in timp ce ne manipuleaza ei insisi sunt manipulati, chiar daca se dau deontologi, fini analisti .

    1. „Ce cauta NATO in spatiul exsovietic?”

      Cand formulezi serios aceasta intrebare – fara emoticoane, ghilimele, sau ironie subinteleasa, imdediat rasar suspiciuni despre validitatea argumentelor ce au format acel lant, presupus logic, ce a dus la formularea acestei intrebari, sa-i spun, neserioase.

      Pe bune, exista un spatiu psotsovietic in care Rusia are dreptul unic sa faca ce vrea?

      Tot ce ai scris mai departe si ce deriva din prezumtia eronata a existentei unui spatiu post-sovietic care apartine Rusiei, e aceeasi zeama de zoi pe care ne-o hranesc organele de propaganda rusesti.

    2. Vlad, teoretic ai dreptate.

      În practica nu.

      Criza rachetelor cubane a fost generata de un eveniment aflat în afara granitelor SUA. Si mama mama ce scandal si cum a fost acuzata Rusia. Doctrina Monroe extinde aria de control (ei o numesc defensiva) pe toata zona Americilor.

      Pe plan militar, o zona tampon este absolut necesara.

  11. Nu exista niciu un spatiu ex sovietic decat daca esti bolsevic. Ce avem noi in fata se vede cu ochiul liber, un spatiu imens care numai tara nu e si care e locuita pe doar 10%. Restul il pot lua chinezii care chiar au nevoie. Maica rasia e doar un mit cleptoman al tatucilor tari.

  12. @Vlad-gandesti exact ca pasarica mea(am un papagal vorbitor )din colivie.
    Orisice super-putere are zone de maxima siguranta,zone sigure,zone tampon,zone nesigure!
    Rusia are interesele ei-ca si USA-in miscorarea suprafetei nesigure.Cum ar fi sa-si instaleze,din nou,Rusia,baze de rachete nucleare in Cuba?Sau Venezuela?
    Naspa!Asa gandeste si Putin:ce plm vreti?suntem state democrate?avem relatii de afaceri,mii de firme rusesti la voi si mii de firme americane la noi?
    SI ATUNCI CE-MI ZANGANI ARMELE LA FRONTIERA?

  13. @Vlad ai sa reformulez intrebarea : Ce cauta NATO, daca nu este o amenintare la adresa Rusiei, cu tehnica militara si soldati in jurul Rusiei in afara Europei?
    Cum crezi tu ca ar reactiona SUA daca Coreea de Nord si-ar amplasa o baza in Mexic ?

  14. În acel spatiu tampon NU RUSIA FACE CE VREA, dimpotriva, altii NU AU VOIE SA FACA ce nu-i place Rusiei.

    Este un drept de excludere, nu un drept de exercitare.

  15. Trataul CFE limiteaza numai anumite tipuri de arma. Ba in anexa, scrie si ce tipuri de tancuri sunt incadrate la limita pentru tancuri etc. Tratatul nu limiteaza numarul de soldati sau de calashnicoave. Tratatul nu limiteaza numarul de drone, de submarine cu propulsie nucleara, de portavioane, de rachete cu raza lunga sau de sateliti de spionaj pe care ii poate avea Romania. Din pacate, trataul nu limiteaza nici numaru de colonei cu apartament de la stat, motiv pentru care nu ne-am mai ramas bani nici macar sa atingem limite trataului gen 430 de avioane, 1350 tancuri, 2100 taburi. Avem o armata proasta, dar nu din cauza de tratae sau de NATO, din cauza de lene.
    Intr-un fel e mai bine asa. De la 1945 incoace, armata romana a omorat numai romani. Cum ar fi fost daca erau si mai multi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *