Gerontocrația din cultura română se îndreaptă spre cimitir

Oriunde te întorci, în pozițiile cheie din cultura română găsești oameni bătrâni sau îmbătrâniți înainte de vreme. Pe-aci, pe-acolo mai scoate capul câte un ghiocel proaspăt de 40 de ani, ușor idiot, de obicei crescut artificial la umbra câte unui stejar post-comunist, putred pe dinăuntru de la tinerețea petrecută-n ascultarea activiștilor de partid.

Pentru că bătrânii din ziua de azi au fost și ei cândva tineri, doar că au avut ghinionul să fie tineri pe vremea când pozițiile cheie în cultură le dețineau alți dinozauri, dintre cei solzoși, comuniști. Și au vrut și ei să fie ceva în lumea asta și nu puteau, că erau obligați să facă tot felul de compromisuri cu dinozaurii. Și au visat la faimă occidentală și naiba mai știe ce. N-au făcut nimic, rezistența prin cultură, care încă îi mai legitimează de ochii lumii, este în  realitate o minciună frumoasă. Pe la 40 și ceva de ani s-au trezit șefi peste cultură, au dat jos mafia culturală a partidului comunist și s-au înșurubat ei, cu mafia lor.

Au căpușat edituri și ministere, ziare și reviste, universități și tot ce s-a putut căpușa. Au creat o spoială fără legătură cu oamenii și au falimentat tot ce le-a picat în mână. Au rămas blocați în vremurile comuniste în care au crescut, pe când cultura era producție de partid, așa cum voia partidul care finanța producția asta. Ei au avut pretenția ca oamenii, prin intermediul guvernului, să le finanțeze o producție imitativă și fără priză la public. Să le plătească cineva producția nefolositoare, asta este tot ce știu să spună.

Nici nu este de mirare că manelele au succes la români. Manelele sunt o industrie cu un public propriu, care plătește în diverse forme. Literatura română pur și simplu nu mai există, este doar ambiția unor oameni care își legitimează existența prin ministere. Și cu cât sunt mai rupți de realitate creatorii de literatură cu atât mai mult se îndepărtează de public. Sunt introduși în manuale autori care nu interesează pe nimeni, copii nu înțeleg ce repetă ca niște papagali și uită tot în secunda a doua.

Acum mogulii culturali ai României se apropie de 70 de ani. Sunt bătrâni și sterili, fără îndoială că se uită în jur și cei mai inteligenți dintre ei înțeleg că după moarte nu-și va mai aminti nimeni de ei. În spațiul occidental – visul de aur al tinereții lor! – nu a dat nimeni nici două parale pe ei și pe gândirea lor. Traducerile sponsorizate de ICR nu sunt nimic altceva decât niște traduceri sponsorizate de o instituție dintr-o țară bananieră a estului, și în vest există edituri căpușă care trăiesc din așa ceva. Și partidul comunist traducea operile lui Ceaușescu prin comandă de stat.

Iar bătrânii ăștia înăcriți în rele nu mai înțeleg nimic din lumea care-i înconjoară. Internetul i-a pus pe butuci cu totul. Mai joacă pe cartea elitistă, dar asta nu face altceva decât să-i arunce mai repede în groapă. Elitismul nu ține pe internet, aici orice mârlan te înjură de mamă în față sau nici măcar nu se uită la aiurelile pe care le propagi. Lucrurile funcționează altfel decât pe vremea când erau sub control revistele și ziarele și primeau comandă ce autor trebuie promovat și anume de la care editură.

Dar chiar dacă au pierdut de multișor contactul cu publicul, totuși nu au pierdut contactul cu banii și structurile de putere. Au fost lachei temători ai regimului comunist și au reușit saltul în a deveni slugi obraznice ale regimului post-comunist. În rest vor lăsa în urma lor un vid cultural dominat de manele, hip-hop și un jargon creat de rețelele sociale – ne întoarcem la autorul anonim al Mioriței.

Bătrâni și acri, disprețuindu-și ghioceii semi-idioți pe care încearcă să-i lase la manete într-o rețea menită să continue mafia culturală creată în perioada comunistă – ăștia ne sunt mogulii culturali. Să-i lăsăm să meargă la cimitir triști și convinși că occidentul nu i-a vrut, iar pulimea de aici nu i-a înțeles. Să-i uităm, așa cum uităm de pungașii care ne mai fură portofelul prin autobuz.

cimitir
Sursa foto

0 comentarii

  1. Îmi pare rău de efortul d-tale de a scrie acest articol. Arătaţi hoţul acolo unde nu e.
    Cine îi opreşte acum pe scriitori să scrie opere valoroase? Înainte, cu toată cenzura, se scriau opere valoroase strecurînd ideile ce se considerau a fi „periculoase” printre rînduri.
    Comuniştii, în statul socialist ridicat economic la stadiul de modernitate de către profesioniştii în tehnică şi creaţie, erau prea primitivi să se facă ei responsabili sau merituoşi de stadiul în care a ajuns economia în anii ’80.
    În ciuda gurilor rele economia României atinsese un stadiu al economie comparabil cu al multor ţări occidentale şi net superioare celor din lumea a treia. Că nivelul de viaţă era mai scăzut decît cel din occident este cu totul de înţeles datorită eforturilor necesare făcute pentru modernizarea industriei, singura capabilă să asigure baza materială a prosperităţii şi asigurarea necesarului de trai prin EFORT PROPRIU, NAŢIONAL.
    Pentru aceasta, poporul a suportat cheltuielile pentru dezvoltarea ţării, contribuind cu cca 40% din salariu în fiecare lună. Dacă e nevoie să exemplific o pot face fără un efort prea mare, dar lăsaţi la o parte „gerontocraţia comunistă” că ea n-a avut nici un rol decît acela de a orienta banul public către crearea bazei materiale a modernizării industriei pentru ca România să iasă din sfera ţărilor coloniale în care ne zbătusem sute de ani. Iar acum, după rivoluţie” chiar că ne îndreptăm spre condiţia de colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă ieftină pentru străini. Iar, pentru a supravieţui am trăit pe datorie ca grecii, iar balanţa de îndatorare la băncile străine e de 10 ori mai mare decît în 1980. Cine vor stinge aceste datorii uriaşe cînd noi nu exportăm decît materie primă ca orice colonie? Ghici ghicitoarea mea!

    1. Eu zic că acest articol este mai degrabă propagandă şi mai puţin informaţie, căci ce scrie acolo e pe lîngă adevăr. Propaganda se bazează evident pe o informaţie însă atunci cînd informaţia e trunchiată şi comentată cu tendinţă devine propagandă.

  2. Într-o scrisoare catre Negruzzi, din 20 ianuarie 1869 stil vechi, Alecsandri se plângea:

    Ti-am vorbit, mi se pare, de un proiect ce am de a publica întregul meu repertoar dramatic. Caut pentru aceasta un editor, caruia i-ai lasa tot beneficiul vânzarii, dar totodata si toata cheltuiala si osteneala tiparului. Nu ai puterea sa-mi gasesti un asemenea juvaer?

    Probabil ca trebuie sa (re)amintesc ca Iacob a condus Convorbirile literare în acea perioada 🙂

    Trei saptamâni mai tâziu, Alecsandri îi scria din nou:
    Cristof Columb a descoperit America; dumneata ai facut o descoperire si mai rara si mai neasteptata! Ai descoperit un editor de opere literare.

    Poate ca ar trebui sa lasam literatura pe seama celor care au banii sa o publice singuri, asa cum era în antichitatea greco-romana. Este posibil ca au fost pierdute câteva genii, care n-au fost bogate pentru a-si permite publicarea operelor, dar posteritatea a fost crutata de sterilul din jur si a primit numai diamantele.

  3. Cum Imperiul timoceanului Constantin cel Mare nu prea mai era Imperiul lui traian, tot asa Romania anului 1989, desi rabdand unele lucruri, era altceva decat Romania nenorocitilor ani 50. E ceva care suspenda, cauta-te la cele cateva clisee, gandeste mai mult! Chiar daca nu e grav. Nici macar faptul ca esti ciufut.

    Pana la urma esti un Chiliarh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *