O nouă metodă de îmbunătățire a conținutului de pe internet și combatere a plagiatului

Maestrul Eftimie a propus recent o metodă revoluționară care ne permite să determinăm cu un grad maxim de precizie dacă un text este plagiat sau nu. Deocamdată metoda maestrului Eftimie este în stadiul de verificare în România, însă nu am nici o îndoială că, dacă va fi aplicată corect, va duce la eliminarea plagiatului și va îmbogăți internetul românesc cu texte scânteietoare, radiind de originalitate.

Am speranța întemeiată că, după inevitabilul succes în România, metoda maestrului Eftimie va beneficia de o largă răspândire internațională și – de ce nu? – îi va aduce inventatorului ei și un binemeritat premiu. Cred că responsabilitatea în acest sens revine Organizației Națiunilor Unite, prin structura specială UNESCO.

În prezent, persoanele acuzate de plagiat, în domeniul științific să zicem, susțin – pe bună dreptate! – că în cazul lor nu poate fi vorba de plagiat, deoarece, deși 80% din conținutul lucrărilor apărute sub semnătura lor sunt alcătuite din pagini apărute anterior sub o altă semnătură, fără să fie folosită metoda clasică a notelor de subsol, totuși nu poate fi vorba de plagiat pentru că – Atenție! – atunci când au fost redactate lucrările presupus plagiate nu erau în vigoare regulile citării prin note de subsol. Trebuie să vă spun că metoda maestrului Eftimie retează din rădăcină astfel de complicații inutile, elimină orice fel de posibilitate de îndoială pentru că – și aici intervine elementul revoluționar – se adresează direct autorului de presupuse texte plagiate.

De asemenea, pe internet veți întâlni adeseori situații în care diverse persoane sunt acuzate că ar plagia sau chiar ar fura conținut. Cele mai des explicații întâlnite sunt ”l-am găsit pe internet, nu știu al cui era și l-am luat acasă”, ”am dat link”, ”l-am primit pe email”, ”l-am văzut pe Facebook”. Și în astfel de cazuri metoda maestrului Eftimie se poate dovedi infailibilă în eliminarea oricăror posibile confuzii. Până la urmă, a greși este omenește și oricine merită o a doua șansă.

Acum a venit timpul pentru câteva cuvinte despre metoda propriu zisă. Este o metodă extrem de simplă și de ieftină, nu necesită nici un fel de cunoștințe tehnice sau prezența unor anumite vitamine în organism. În ultima perioadă am văzut o mulțime de știri despre universități care achiziționează pe bani grei softuri de combatere a plagiatului în mediul academic. Sincer, cred că acești bani ar fi folosiți mult mai bine dacă ar fi virați în contul maestrului Eftimie, care astfel ar avea mai mult timp să cugete la problemele ce macină omenirea și – de ce nu? – să vină cu noi rezolvări la fel de simple și ingenioase.

Înainte să enunțăm metoda maestrului Eftimie de combatere a plagiatului și furtului de conținut trebuie să spunem că există condiția ca persoana care o aplică să fie cinstită cu ea însăși. Atât și nimic mai mult. Iată metoda radicală de eliminare a plagiatului și furtului de conținut – după ce citește cu atenție textul în cauză autorul își pune următoarea întrebare:

L-ai scris tu? Nu? Atunci l-a scris altcineva.

P.S. Sunt perfect conștient că aplicarea la sânge a acestei metode ar duce la transformarea în șomeri a cel puțin 75% dintre cei care azi se numesc jurnaliști, un pocent asemănător de profesori universitari ar trebui dați afară, industria publicitară și cea muzicală vor intra brusc în faliment și vor dispărea cam 90% din siturile de internet românești. Dar rezultatele ulterioare am senzația că îi vor aduce maestrului Eftimie nu doar un premiu UNESCO, ci poate chiar mult râvnitul premiu Nobel.

tableta

0 comentarii

  1. La profesorii universitari procentul merge undeva catre 99 %.Lasand la o parte faptul ca e ridicol sa te numesti profesor universitar si sa predai in Romania.Profesorii universitari adevarati sunt cei care predau la universitati din top 300,cei de la Oxford,Cambridge,Sorbona,Harvard,Yale…ati prins ideea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *