Sinteză: ungurii, foederatii în căutarea stăpânului convenabil

Mi se pare ciudat că nu avem tratate de istorie ale vecinilor noștri redactate din punctul de vedere al istoricilor români. De foarte multă vreme vecinii noștri scriu și rescriu istoria românilor, iar istoricii români sunt ocupați în a da replici teoriilor venite din afară și doar rareori sunt capabili să producă o viziune proprie asupra istoriei românilor.

Rămâne foarte puțin spațiu de manevră pentru redactarea unor istorii ale ungurilor, bulgarilor, sârbilor sau ucrainenilor dintr-un punct de vedere românesc. Să nu mai vorbim despre o istorie a grecilor, rușilor, turcilor, austriecilor, polonezilor sau germanilor.

Acum să vă spun despre viziunea mea asupra istoriei ungurilor.
Ungurii sunt foederati ai imperiului care au reușit să evite asimilarea și au devenit asimilatori mulțumită unei permanente pendulări între imperii. Aceasta este poziția fundamentală a ungurilor în istoria Europei, rămasă neschimbată până în ziua de azi.

Migratorii războinici din perioada de sfârșit a Imperiului Roman nu voiau să cucerească acest imperiu, doreau să facă parte din el. Și își asigurau intrarea cu sabia; tehnica imperiului a fost cea de acordare a statutului de foederati – aliați care în schimbul unor stipendii bănești erau colonizați în regiunile de frontieră cu misiunea de a respinge următorul val de migratori războinici. Unii își îndeplineau mai bine misiunea, alții mai prost; dacă următorii migratori erau victorioși deveneau ei foederati. Imperiul Bizantin a dus mai departe această tehnică: unii dintre migratori erau asimilați total (bulgarii), alții doar cultural (slavii), mulți veneau ca să plece și să dispară (avari, huni, goți, uzi, cumani).

Ungurii au fost mai norocoși: au ajuns în Europa la sfârșitul marilor migrații și s-au stabilit într-o zonă egal depărtată de centrele majore de influență (Bizanț, Roma, Imperiul German) – câmpia Panoniei. Perioada de început a istoriei ungurilor a fost o pendulare între Bizanț și Roma catolică – urmele sinusoidalei pro-bizantine au fost scoase cu bună știință din reflectările acestei perioade, însă pot fi identificate. Asta a fost prima parte a istoriei ungurilor, cea a regilor arpadieni, încheiată în momentul în care ducatul Bavariei și-a stabilit influența asupra regatului ungar (se vorbește destul de puțin despre influența germană în clădirea mărcii foederate a Ungariei). În esență regatul ungar a eșuat în principala misiune acordată – păzirea graniței de est a lumii occidentale: ungurii au fost spulberați de invazia tătară.

Chiar și sub influența dinastiilor regale germanice regatul ungar a eșuat: a dispărut sub loviturile Imperiului Otoman (în esență o continuare a Imperiului Bizantin, cu componenta etnică și religioasă modificată fundamental). Regatul ungar a fost cucerit în totalitate, elita politică maghiară și-a găsit refugiul în Transilvania unde a continuat pendularea între Imperiul Habsburgic (noua forță germanică din regiune) și Imperiul Otoman. Elita ungară a încheiat numeroase alianțe cu turcii împotriva austriecilor și cu austriecii împotriva turcilor între secolele XVII-XVIII până la cucerirea definitivă a Ungariei și Transilvaniei de către austrieci (războiul curuților din secolul al XVIII lea este în esență un război al maghiarilor pro-turci împotriva austriecilor).

În secolul al XIX-lea ungurii și-au reinventat tradiția istorică și au încercat să iasă de sub influența austriacă (revoluția ungară de la 1848 este în esență un război anti-austriac). Au fost potoliți prin crearea dublei monarhii care le dădea oarecum mână liberă în anumite chestiuni. Apoi au încercat să meargă pe mâna Uniunii Sovietice la încheierea Primului Război Mondial, în interbelic s-au apropiat de Germania nazistă pentru ca mai apoi să se afirme loiali Uniunii Sovietice, să se răscoale împotriva Moscovei și să caute sprijinul noului Occident. Acum Ungaria lui Viktor Orban se află în plină mișcare de pendulare spre Moscova.

Un popor de foederati instabili ai Imperiului, aflați în căutarea unui stăpân mai puternic care să le confirme privilegiile. Extrem de predictibili în ansamblu dacă le urmărești cu atenție originile și desfășurarea istorică.

Venirea maghiarilor în Transilvania
Sursa foto

0 comentarii

  1. Cantemir a scris o istorie a turcilor.

    Întrucât nu este scrisa de „unul de-al lor”, Istoria Imperiului Otoman … a fost intentionat neglijata (adica în mod activ, genul Cantemir e depasit, noi stim mai bine!) de vestici.

  2. Sinteza e buna, clara si relativ scurta.

    Metodele ungurlilor, atât la nivel individual, cât si colectiv, la nivel national sau etnic, nu sunt originale, ci împrumutate, ei adaptându-le scopului care diferea de cel al „originalului” pentru ca unii se multumeau sa fie sub protectia cuiva pe când ceilalti doreau sa conduca pe acel cineva (pentru a-si asigura protectia). Cam cum e servitorul si amanta seniorului 🙂

  3. Excelentă caracterizare a modului, medianei și mediei istoriei europene a elementului etnic „on ogur” și khazar infiltrat în Pannonia.

    Lipsește aici doar istoria etnică a „maghiarilor”, ale căror elite au fost întotdeauna etnic străine. Voicu, Ștefan, Matei, Teleki (din Teleac) sunt doar cei mai cunoscuți. Ei sunt desiguri români !

    Cercetătorii istoriei genografice a vecinilor infiltrați la noi dinspre apus și dinspre sud-est au scos la iveală surprize de proporții : ungurii, ca și bulgarii au dispărut.

    Bulgarii au rămas și fără corp social, și fără markeri genografici asiatici și fără limbă asiatică, fiind azi doar un nume asiatic dat tracilor sud-dunăreni slavizați.

    Ungurii au rămas cu un nume asiatic, și cu o limbă quasiasiatică, mai ales în sintaxă și fonetică. Dar corpul social „on ogur” a dispărut pentru că s-a europenizat. Au dispărut și markerii genografici asiatici.

    Limba maghiară este, surprinzător, o limbă relexificată, cu peste 40% cuvinte de origine română, potrivite unor asiatici trăitori printre europeni, în alt ecosistem decât cel al stepelor.

    Așa cum idișul khazar este o limbă turcică (sintactic slavă), relexificată în AltHochDeutch, maghiara este relexificată în română.

    Restul e ideologie inutilizabilă ! Istoria maghiară de la Bulciu încoace (sau de la Henric Păsărarul, cum preferați) este istorie românească, inclusiv etnică, rescrisă de papistași, apoi de sorosiști pentru politici expansioniste.

    Datele cele mai noi ale problemei recurente a istoriografiei maghiare, anume minciuna, cenzurarea masivă și prostească operată de ideologii unguri, cel puțin de la iezuitul Katona încoace, se găsesc în cartea noastră din 2014, De Neamul Ungurenilor :

    http://www.amazon.com/Neamul-Ungurenilor-Originilor-Neamului-Genografia-ebook/dp/B00LECR5MO

  4. Dacă tot ați ajuns la subiectul vecini, vă pun o întrebare: cât adevăr credeți că este în acest articol http://www.rumaniamilitary.ro/un-pic-de-genetica-romania-si-vecinii-sai
    Menționez că am citit articolul de când a apărut, consider corecte interpretările, poate și pentru că sunt format în spiritul cifrelor (mai exact sunt inginer) dar aș dori să aud părerea unui istoric (nici autorul articolului nu este istoric de meserie).

    1. Eu ce înteleg din acel articol este ca nu vorbeste deloc de unguri si de goti, daci, draci si alti laci.

      Cea mai noua diviziune pare a fi cea datata 6000 de ani.
      Deci nu mai e corect „Noi suntem aici de 2050 de ani” ci adaptarea ceausista „Noi suntem aici dintotdeauna” 🙂 🙂 🙂

  5. Bună ziua,

    felicitări pentru articol. Are un unghi de vedere deosebit și proaspăt asupra istoriei maghiarilor. Dacă ați păstra aceeași perspectivă, a Imperiului, care ar fi rolul românilor, atunci? O provincie rebelă, cu un veșnic ”regim special”? O rămășiță a Imperiului care în mod paradoxal îi păstrează limba și relativ, concepțiile și cultura (f. diminuată, desigur), în afara lui? Care își dorește enorm reintegrarea în ansamblul imperial, dar sabotează eforturile externe și își auto-sabotează eforturile sale interne în acest sens? Adică, am fost vecini ai Imperiului Roman de Răsărit (zis Bizantin) căruia i-am preluat ideologia (creștinismul răsăritean imperial, direct sau prin bulgari) dar niciodată parte a lui (cu excepția nesemnificativă a Dobrogei), am făcut doar formal parte din copia slavo-bulgară a acestuia, dar nu prea în mod efectiv, am fost cumanii negri, dar nu cei albi, am fost controlați de o ramură dizidentă a mongolo-tătarilor (hanul Nogai) dar nu de centrul lor, Transilvania a fost parte a lumii maghiare dar totuși nu pur și simpu Ungaria, ci altceva, separat, Muntenia și Moldova au fost supuse Imperiului Otoman (continuatorul geopolitic al Imperiului de Răsăsit) dar nu pașalâcuri, iar cât despre felul nostru cu totul special și propriu de integrare în diferite blocuri și alianțe militare în epoca modernă și contemporană nici nu are rost să mai intrăm în amănunte.
    Mulțumesc.

  6. Cred ca va inselati in privinta gotilor. Unii au plecat, dar n-au disparut. Urmele exista, si urmasii lor exista…Este o taina la vedere care poate sa-l pasioneze pe orice istoric interesat sa elucideze mituri prezentate drept adevaruri.

    1. Gotii au lasat urme adanci in imperiu, dar autorului ii place sa exagereze de dragul efectului. Regatul vizigot a durat secole, pana a fost cucerit de arabi, iar regatul ostrogot a fost distrus dupa douazeci de ani de razboaie, de un cap-patrat bizantin, Iustinian. Ma rog, asta o fi istoria universala din perspectiva romaneasca, gotii in aceeasi galeata cu uzii si cumanii.

    2. Ideea este că goții au dispărut din istorie, că regatul lor a durat 200 de ani nu prea are importanță. Și khaganatul avar a durat 300 de ani, dar nu a rămas nimic în urma lui.

  7. Tot soiul de pareri emise de diletanti ! Asta nu e istorie, sunt interpretari ale unor fapte – mai mult sau mai putin reale, dovedite -, ceva in stilul cartilor Dlui Lucian Boia (care totusi, de formatie e istoric si interpreteaza- foarte original si chiar fantezist uneori – evenimente istorice reale.
    Poate fi amuzant dar sa nu ne luam prea in serios …-

  8. Niciun popor n-a disparut complet din istorie, genetic vorbind.
    Au fost probabil asimilati cultural, au fost poate „stramutati” pe alte teritorii (asa s-a întâmplat si în vremurile moderne, ia întrebati-l pe tatuca Stalin cu ce s-a ocupat ‘mnealui prin anii ’30-40?), de buna voie (migratii, emigratii) sau siliti (deportari, sclavie).

    În plus, denumirea unor popoare/populatii/triburi, s-a schimbat, fara ca populatiile sa se schimbe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *