Sovieticii își tocau morții și-i aruncau în râu, ca pe deșeuri

Nu este titlu capcană, chiar așa a fost. Zilele astea, internauții din Rusia dezbat cu furie povestea din rândurile următoare, scrisă de jurnalistul Serghei Parhomenko de la Echo Moskvî. Nu este o dezvăluire nouă, rezultatul vreunei investigații speciale. Nu. Este o re-povestire a unei întâmplări cunoscute foarte bine, documentate, nu există nici un fel de negare a faptelor de mai jos.

Serghei Parhomenko a făcut un test: a întrebat câți utilizatori de Facebook au auzit de ”cazul Kolpașevo”. Cu câteva excepții, 5.000 de ruși de pe Facebook au spus că nu au auzit de acest caz. Așa că Parhomenko a scris pentru a împrospăta memoria rușilor (varianta originală aici):

****************************************************************************

Orașul Kolpașevo (locuit de puțin peste 20.000 de oameni) se găsește pe malul râului Obi. Râul face un cot în dreptul orașului și în fiecare an mai smulge câțiva metri dintr-un deal de nisip, apropiindu-se de casele oamenilor și străzile numite Lenin și Dzerjinsky, fondatorul serviciilor secrete sovietice. Așa a fost dintotdeauna și toți din oraș erau obișnuiți cu asta.

Pe 30 aprilie 1979, exact cu o zi înainte de sărbătoarea de 1 mai, apele râului Obi au mai smuls o bucată din dealul de nisip. Și au început să iasă la iveală brațele, picioarele și capetele unor oameni înmormântați acolo. A fost expusă o groapă comună lată de mai mulți metri. Cadavrele erau așezate în straturi strânse. Cele din stratul de deasupra erau putrezite complet, în vreme ce acelea de jos erau bine conservate, mumificate în solul nisipos. Se spune că se vedeau hainele și în unele cazuri chiar fețele decedaților. Bărbați și femei de diferite vârste, câțiva copii. Toți în haine civile.

Unele cranii din stratul superior s-au rostogolit pe malul râului, câțiva băieți le-au luat, le-au pus pe bețe și au început să alerge cu ele pe străzi, speriind trecătorii. În curând tot orașul a aflat ce s-a întâmplat. Oamenii au început să se adune pe malul râului. Unii credeau că recunosc hainele unui decedat sau chiar fața altuia. Miliția și garda civilă au încercuit imediat zona. Apoi, foarte repede, chiar în câteva ore, au ridicat un gard înalt în jurul locului cu pricina.

A doua zi, Partidul Comunist a organizat întâlniri în tot orașul, la toate întreprinderile în așa numitele ”colțuri roșii”. Activiștii de partid au început să explice oamenilor ce li s-a spus să zică de la Comitetul de Partid local: cei înmormântați acolo erau trădători și dezertori din timpul războiului. Însă explicația nu era convingătoare. De ce erau toți îmbrăcați în haine civile? Ce căutau acolo femei și copii? Și dacă chiar era așa, de unde apăruseră atâția trădători și dezertori într-un oraș cu doar 20.000 de locuitori?!?

Între timp s-a surpat în râu o bucată și mai mare din deal și a devenit limpede că groapa comună era enormă. Erau înmormântați mii de oameni. Locuitorii orașului și-au amintit că acolo existase o închisoare la sfârșitul anilor 1930. Se știa că avuseseră loc execuții în închisoare, dar mulți nu-și puteau imagina câți oameni au fost împușcați cu adevărat.

Închisoarea fusese dezafectată cu mulți ani în urmă, însă câțiva dintre locuitorii orașului știau că acolo a funcționat o adevărată bandă rulantă a morții. Exista un jgheab special de lemn prin care victima era vărsată la marginea unui șanț. Aici era executată cu un foc de pușcă, iar dacă era nevoie, primea lovitura de grație de la un alt gardian înarmat cu un pistol, după care cadavrul era aliniat în șanț, lângă celelalte, și stropit cu var. Procesul era repetat până la umplerea șanțului, care era acoperit cu nisip. Jgheabul era mutat câțiva metri mai încolo și procesul era reluat la o un nou șanț.

Autoritățile din Tomsk au decis să scape de această groapă comună și de cadavrele din ea. Decizia a fost luată personal de primul secretar al Comitetului Regional de Partid, Igor Ligaciov, care s-a consultat direct la Moscova cu șeful KGB Iuri Andropov. Oficialii din Kolpașevo au primit ordin să desființeze groapa comună de pe malul râului și să reînhumeze cadavrele în altă parte.

A reieșit că sarcina nu era chiar așa de simplă. Folosirea unor utilaje grele în apropierea unui mal nisipos ce se surpa nu era posibilă. Se temeau pentru siguranța camioanelor și buldozerelor. Și nu era timp ca locul să fie excavat manual. Conducerea se grăbea.

Deja era limpede dimensiunea gigantică a gropii comune. A fost adusă o freză și s-au făcut foraje pentru a se determina dimensiunile ei precise.

Apoi de la Tomsk au venit instrucțiuni ce conțineau o interesantă și ingenioasă soluție inginerească. Pe râul Obi au urcat două nave puternice care au fost ancorate cu elicele în dreptul gropii comune. Motoarele au fost turate la maxim și curentul creat a început să sape în malul nisipos, surpându-l cu viteză maximă – iar cadavrele au început să cadă în apă, unde erau tocate de elicele navelor. Echipajele erau alcătuite din civili obișnuiți. Nu au fost selectate echipe speciale pentru această sarcină și echipajele și-au făcut treaba de la început până la sfârșit.

Cetățenii orașului Kolpașevo au urmărit cu interes întreaga operațiune. Nimeni nu a protestat.

Apoi a ieșit la iveală că unele cadavre scăpaseră întregi în aval. Mumificate, acestea s-au descurcat bine în apă, plutind. Așa că în aval a fost ancorat un șir de bărci, în care stăteau oameni cu căngi. Treaba lor era să prindă cadavrele care scăpau întregi de elice. Acești oameni erau voluntari, veniți dintre bărbații orașului: muncitori, funcționari publici. O barjă plină cu fier vechi a fost adusă lângă șirul de bărci: oamenii trebuiau să lege bucăți de metal de cadavrele mumificate și să le scufunde în râu. Munca a durat multe zile.

Oamenii din Kolpașevo priveau la nave și la apele învolburate de elicele lor. Acestea trebuiau alimentate des cu combustibil, fiecare navă a ars cam 60 de tone de motorină în această operațiune. Nimeni nu a fost surprins sau revoltat.

Alte echipe alcătuite din voluntari locali mergeau de-a lungul malurilor râului în aval și strângeau rămășițele scăpate de elice sau de șirul de bărci. Unele din aceste rămășițe au fost îngropate în morminte nemarcate, cele mai multe au fost pur și simplu scufundate în râu. Operațiunea de curățire a malurilor râului a durat întreaga vară.

Dar vara anului 1979 din Kolpașevo a fost îndeobște una liniștită. A fost o vară ca toate celelalte. Aceasta este povestea.

Dacă cineva nu a înțeles până acum, vreau să vă spun că eu unul consider aceste evenimente ca fiind remarcabile. Aceasta nu este o poveste despre represiunile staliniste sau despre Marea Teroare, NKVD sau sistemul criminal de stat.

Aceasta este o poveste despre omul sovietic. Este despre compatrioții și concetățenii noștri, despre frații și surorile noastre. Este o poveste despre viața în Siberia. Este despre codul moral al ”constructorului socialismului”.

Aceasta este o poveste despre cel mai mare dezastru geopolitic al secolului al XX-lea – faimoasa descriere a lui Putin pentru căderea URSS. Este o poveste despre măreața și minunata patrie pe care am pierdut-o, pe care doar un mostru fără inimă nu o poate regreta.

****************************************************************************

Nu sunt foarte multe de adăugat. Mă fascinează povestea, gradul de dresaj atins în Uniunea Sovietică. Anularea unui element fundamental de civilizație care însoțește specia umană de la nașterea ei: datoria ritualului funerar, indiferent de religie și cultură. Doar cei mai odioși criminali erau dezmembrați și împrăștiați în patru zări. Însă aici nu este vorba de o răzbunare ritualică: cetățenii din Kolpașevo tratau acele cadavre ca pe niște deșeuri. O dezumanizare completă, o societate dresată perfect să asculte indicațiile partidului.

Majoritatea rușilor îl înjură pe Parhomenko pentru că a scos de la naftalină povestea asta care a încrâncenat carnea pe mine.

Poate povestea asta vă ajută să înțelegeți mai bine Rusia de azi, unde este lăudată perioada sovietică.

craniu

0 comentarii

    1. Idioata interventie –
      Dar din nefericire complementeaza f. potrivit
      remarca lui Damian despre poporul „sovietic”, contructor –
      al socialismului –
      I.e…. prostia, nesimtirea si ignoranta sigur fac parte din ticalosirea
      colectiva a comunismului –
      Multumim pentru o aducerea aminte atit de vie ca interventia
      ta, K –

  1. Aha fascistii, dezgroapa povesti cu morti dezgropati …. Infiorator. Vag imi aduc aminte de un drum construit in Siberia unde sute de mii au murit si au fost ingropati chiar sub drum…. Inginerie sociala …

  2. @ George Damian

    Cum a „explodat” Romania dupa mortii din Piata Universitatii facuti de mineri? Sau dupa mortii de dupa bataia de la Costesti?….

  3. Bai nene, eu nu te cred.
    Daca vrei sa omori multi oameni, nu poti sa o faci in situ, acolo unde se nascusera. Nu, nene, se revolta populatia, nu e igienic, si esti malefic gen.
    Treaba corecta se face asa: confisti de la armata cea mai asediata si mai intinsa pe jde fronturi cateva garnituri de tren. Duci prizonerii cale de cateva zile pana la capatul celalalt al Europei. Ii dai jos din tren, ii gazezi, ii arzi, si le iei supermiliardele cu care venisera in geanta. In timp ce ii gazezi, ii pui si la munca pana mor de foame. Iar in timp ce ii arzi la crematoriu, ii si lasi sa putrezeasca in niste mormane, pictate cu maiestrie de artistii eliberatori sovietici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *