Sven Hassel, un om cu foarte multă imaginaţie

A murit Sven Hassel, Dumnezeu să-l ierte. Ştiu că „despre morţi numai de bine” şi chiar mi-au plăcut în copilărie cărţile lui Sven Hassel, dar pentru cine are răbdare vă pun la dispoziţie un text mai vechi de-al meu despre cât adevăr există în cărţile lui.

O serie de inexactităţi au atras încă de la bun început atenţia asupra autenticităţii povestirilor lui Sven Hassel. În anul 1976 jurnalistul danez Erik Haaest a publicat un volum intitulat “Hassel – povestea fantastică a unui agent al lui Hitler”. Haaest dezvăluie faptul că numele real al lui Hassel este Borge Villy Redsted Pedersen, nume schimbat în 1951 în Borge Villy Redsted Arbing – după patru ani petrecuţi în închisoare pentru că a colaborat cu naziştii în perioada ocupaţiei Danemarcei. Cu un trecut marcat de alte condamnări, Pedersen-Hassel nu ar fi fost pe front, ci doar relatează poveşti auzite de la danezi care au luptat în diviziile SS Viking şi Nordland. Multe alte detalii ale operei sale indică faptul că Sven Hassel nu a luptat pe front – însă succesul volumelor lui se datorează faptului că prezintă “cealaltă” parte a războiului, o viziune din partea soldaţilor germani.

Poveşti contradictorii

În 1953, anul publicării primului volum al lui Hassel “Legiunea blestemaţilor”, ediţia din 15 noiembrie a cotidianului Nationaltidende publica un articol în care se arăta că:

“Sven Hassel spune despre el însuşi: sunt fiul unui ofiţer austriac căsătorit cu o daneză. După moartea tatălui meu, mama mea s-a întors în Danemarca şi s-a căsătorit cu un danez. Am fost crescut aici, am mers la o şcoală daneză. Am fost voluntar în armata finlandeză în războiul acestei mici ţări împotriva Rusiei în 1939-1940. La câteva zile după întoarcerea mea din Finlanda, germanii au ocupat Danemarca şi am fost încorporat în armata germană, Wehrmacht”.

 

În ediţia din 10 septembrie 1958, cotidianul danez Politiken publica următoarea descriere a lui Sven Hassel:

“S-a născut în oraşul danez – din 1864 german – Slesvig. A dezertat şi a ajuns într-un batalion disciplinar. Nu a reuşit să-şi urmeze studiile. Tatăl său lucra ca şofer şi l-a ţinut în afara şcolilor celui de-al Treilea Reich. În 1949 a venit în Danemarca, şi s-a angajat ca îngrijitor în Copenhaga. S-a căsătorit cu o studentă daneză care l-a învăţat limbir străine. La începutul anilor ’50 a scris un volum despre experienţele sale din timpul războiului şi a reuşit să convingă editura Grafisk Forlag să-l publice. A apărut sub titlul “Legiunea Blestemaţilor”. Se întâmpla în 1953, iar cartea a devenit un succes mondial”.

 

În 1963, pe 13 septembrie, cotidianul danez Ekstrabladet publica o poveste diferită a lui Sven Hassel:

“Tatăl lui Hassel a fost un simplu muncitor. A frecventat şcoala Nyboder din Copenhaga, s-a angajat în Germania înainte de război şi a fost încorporat în armata germană împotriva voinţei sale. Următorul său volum se va intitula Monte Cassino – după cum mărturiseşte autorul a luat parte la bătăliile dure de lângă mănăstirea italiană în calitate de soldat al unei unităţi disciplinare germane”.

Zăpăceala declaraţiilor

Erik Haaest l-a intervievat pe Hassel în 1976, iar povestea acestuia s-a modificat încă o dată: “Povestiţi din experienţele proprii? – Nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente. – Care este povestea familiei dumneavoastră? Naziştii mi-au exterminat familia când au invadat Austria în anul 1938. Am venit în Danemarca ca unul dintre “copii vienezi”. Când ar fi trebuit să mă întorc înapoi în Austria, părinţii mei adoptivi danezi m-au ascuns. Asta mi-a creat probleme după 9 aprilie 1940 când germanii au invadat Danemarca. Au aflat cine eram şi m-au recrutat pentru serviciul militar”.

Nici una din informaţiile apărute în presă despre Sven Hassel nu se potriveşte cu investigaţia făcută de jurnalistul danez Erik Haaest. Jurnalistul şi-a demarat cercetările de la editura Grafisk Forlag, cea care a publicat primul roman sub semnătura lui Sven Hassel. Contractul pentru drepturile de autor a fost semnat cu numele de Borge Villy Redsted Arbing, Sven Hassel fiind doar un pseudonim. Numele “Arbing” fusese schimbat în 1951, anterior fiind Pedersen. Conform unui extras de stare civilă publicat de Haaest Sven Hassel: “S-a născut pe 19 aprilie 1917 în Nyhuus, parohia Frederiksborg. Tatăl său a fost muncitorul necalificat Peder Oluf Pedersen, mama Maren Hansigne Pedersen, născută Andersen. Pe 17 iunie 1917 băiatul a fost botezat cu numele “Borge Villy Redsted Pedersen de pastorul Engels. Prin decretul regal din 17 iunie 1951 persoana în cauză şi-a schimbat numele de familie în Arbing”.

Aflându-i numele real al lui Sven Hassel, Erik Haaest a putut afla mai multe detalii referitoare la trecutul lui. Pedersen şi-a satisfăcut stagiul militar în Danemarca între anii 1936-1939 în cadrul unui escadron de biciclişti, şi a fost lăsat la vatră ca simplu soldat, nefiind considerat apt pentru şcoala de gradaţi sau subofiţeri. Cercetările jurnalistului au ajuns la concluzia că Pedersen nu a participat la nici o bătălie, nemaifăcând parte din nicio armată după anul 1939. Conform arhivelor justiţiei daneze, Borge Villy Redsted Pedersen a fost condamnat în anii 1939, 1940, 1941, 1942 pentru furt şi purtarea ilegală de uniforme militare. În mai 1945 a fost arestat sub acuzaţia că a fost colaborator al serviciilor secrete germaneGestapo. Pe 12 noiembrie 1947 Pedersen a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trădare, în cadrul dosarului 161/1947. A fost eliberat condiţionat la începutul anului 1951.

Minciuna batalioanelor disciplinare

Sven Hassel susţine în cărţile sale că a făcut parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, fiind decorat cu cele mai înalte ordine ale Germaniei naziste şi chiar cu Crucea Mannerheim, o înaltă decoraţie de război finlandeză. Însă afirmaţia sa conţine o contradicţie de nerezolvat: soldaţii din batalioanele disciplinare erau soldaţi condamnaţi pentru delicte de drept comun sau delicte politice şi ca atare consideraţi nedemni. La primirea unei astfel de condamnări soldaţii germani erau deposedaţi de gradul şi decoraţiile obţinute. În plus, istoria batalioanelor disciplinare din Germania nazistă nu menţionează că acestea ar fi participat la toate bătăliile la care susţine Hassel că a luat parte. Mai mult, indicativele unităţilor din care susţine Hassel că a făcut parte sunt total fanteziste, fără legătură cu realitatea. Batalioanele disciplinare naziste au fost trimise pe front de două ori – şi de fiecare dată s-au predat imediat aliaţilor fără să tragă un singur foc de armă.

Declaraţiile lui Pedersen-Hassel

Întrebat de jurnalistul Erik Haaest: “Povestiţi din experienţele proprii?”, Hassel răspundea “Nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente”.

În interviul publicat pe site-ul oficial al lui Sven Hassel acesta dezvăluie mai multe detalii privind serviciul său militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: “Chiar aţi servit în Regimentul 27 Panzer? În ce divizie era acest regiment? – Da, am fost în acest regiment. Regimentul 27 Panzer făcea parte din Divizia a 6 a Panzer. (…) Ce medalii şi decoraţii aţi primit în război? Crucea de Merit, Crucea de Fier, Medalia pentru luptă corp-la-corp, Medalia Anti-Tanc, Medalia de aur pentru Răniţi… însă nu este vorba de decoraţii. Este vorba de prietenie, de instinctul şi voinţa de supravieţuire şi probabil cel mai important este să ne dăm seama de cruzimea dictaturii şi a militarismului”. La o întrebare care priveşte autenticitatea relatărilor sale Sven Hassel preferă să ocolească răspunsul: întrebat dacă “crucea verde a NKVD-ului” chiar există – deoarece nimeni nu a reuşit să identifice un astfel de simbol sovietic – Sven Hassel răspunde că “însemnele folosite de NKVD erau de culoare verde”. În realitate, insigna NKVD conţinea o stea roşie, suprapus de o spadă şi însemnul comunist secera şi ciocanul încrucişate – de altfel ar fi fost destul de greu ca instituţia represivă a URSS să fi avut drept simbol o cruce. Mai mult: culoarea folosită pentru însemnele trupelor NKVD aflate pe front era roşu – verde era culoarea grănicerilor aflaţi în subordinea NKVD. Sven Hassel relatează despre ofiţeri şi soldaţi NKVD cu însemne verzi în interiorul URSS, o poziţionare dubioasă a unor trupe de grăniceri.

Care a fost adevărata unitate a lui Sven Hassel?

Sven Hassel susţine în toate romanele că a luptat în plutonul 2, compania a 5 a, Regimentul disciplinar 27 de Blindate din cadrul Diviziei a 6 a Panzer. Însă toate volumele publicate până în prezent asupra nomenclaturii unităţilor Germaniei naziste contrazic flagrant afirmaţiile lui Hassel. În Divizia a 6 a Panzer nu a existat nici un regiment cu numărul 27. Într-adevăr a existat un Regiment 27, însă acesta făcea parte din Divizia a 12 a Infanterie.

Divizia a 6 a Panzer a fost formată în octombrie 1939 şi a participat la campania din vest înainte de a fi transferată în Prusia Orientală în iulie 1940, de unde a luat parte la Operaţiunea Barbarossa – invadarea Uniunii Sovietice – în sectorul de nord. A suferit pierderi grele şi a fost transferată în mai 1942 în Franţa pentru recuperare şi re-echipare. În decembrie Divizia a 6 a Panzer a fost trimisă pe frontul de est şi a participat la tentativa de despresurare a trupelor germane încercuite la Stalingrad. Ulterior a participat la bătăliile de la Harkov şi Kursk unde a suferit din nou pierderi grele. În decembrie 1944 a fost transferată în Ungaria unde a luat parte la apărarea Budapestei. Divizia a 6 a Panzer s-a retras în Austria în martie 1945 şi s-a predat Armatei Roşii lângă Brunn. Istoria luptelor acestei divizii nu se potriveşte cu cele relatate de Sven Hassel care susţine că a făcut parte din ea: autorul danez susţine că a reuşit împreună cu mai mulţi soldaţi să scape din încercuirea de la Stalingrad (volumul “General SS”) deşi toate sursele istorice susţin că nici un militar german nu a reuşit să scape din încercuire. De asemenea, din istoria Diviziei a 6 a Panzer lipsesc luptele din Normandia şi Italia – la care Sven Hassel susţine că a participat direct. Singurul deţinător al Medaliei pentru luptă corp-la-corp din Divizia a 6 a Panzer este menţionat în actele oficiale ca fiind mitrailorul Franz Richter, nicidecum Sven Hassel. Medalia de aur pentru luptă corp-la-corp era una din decoraţiile cele mai apreciate de militarii germani – marcând faptul că purtătorul unei astfel de decoraţii a participat la lupte corp-la-corp timp de 50 de zile. În întreaga armată germană doar 633 de militari au primit această decoraţie.

Regimentul 27 din Divizia a 12 a Infanterie a avut de asemenea o istorie care nu coincide cu relatările lui Hassel: în 1939 a luptat în Polonia şi în 1940 a participat la invadarea Franţei, de unde a fost transferat în Olanda. În iunie 1941 a participat la invadarea Uniunii Sovietice unde a rămas până la sfârşitul anului 1943. La începutul anului 1944 a trebuit să înfrunte ofensiva sovietică din Belarus – în urma acestei bătălii întreaga divizie fiind distrusă. Divizia a fost refăcută în octombrie 1944 sub denumirea Divizia a 12 a Volksgrenadier şi a participat la defensiva oraşului Aachen, Bătălia de la Bulge, predându-se americanilor în aprilie 1945. Din istoria singurului Regiment 27 din armata germană lipsesc campaniile din Italia, Africa de Nord, Italia, Normandia, Stalingrad, insurgenţa din Polonia – toate evenimente la care Sven Hassel susţine în cărţile sale că a participat în mod direct.

Istoria batalioanelor disciplinare naziste

În armata germană din cel de-al Doilea Război Mondial au existat într-adevăr batalioane disciplinare, iar indicativul lor era 990. În 1942 naziştii au încercat să folosească aceste batalioane ca forţă combativă – însă au renunţat foarte repede datorită ineficienţei extreme a acestor unităţi pe front. În unităţile cu indicativul 990 au fost încadraţi militarii condamnaţi de curţile marţiale pentru delicte de drept comun, cei consideraţi nedemni să poarte arme din cauza concepţiilor politice şi cei deposedaţi de drepturile civile în urma unei hotărâri judecătoreşti. Pe 2 octombrie 1942 Marele Stat Major al Wehrmachtului a emis un ordin prin care era ridicată interdicţia de a purta arme pentru categoriile menţionate mai sus. Numărul celor aflaţi în această situaţie în anul 1942 era de 34.000 de bărbaţi apţi pentru serviciul militar. Toţi aceşti militari au fost concentraţi în regimente de infanterie şi batalioane de pionieri. Afirmaţia lui Sven Hassel că un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger nu este susţinută de nici un fel de dovezi documentare. Tancurile Tiger au fost fabricate în număr mic (în total au fost trimise pe front 1.355 de Tiger I şi 630 de Tiger II). Fabricarea unui Tiger costa 250.000 de mărci, dublul preţului oricărui alt tanc din armata nazistă, fiind un tanc deosebit de pretenţios şi care avea nevoie de o îngrijire constantă, doar cele mai bune echipaje fiind selectate să servească pe Tiger. În plus, tancurile Tiger erau organizate în batalioane speciale de blindate grele, puse direct sub comanda Statului Major şi care acţionau în momentele şi zonele critice. Afirmaţia lui Hassel că un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger este cât se poate de fantezistă.

Batalioanele disciplinare ale celui de-al Treilea Reich au fost studiate asiduu de istoricii germani deoarece în aceste batalioane erau încadraţi membri ai Partidului Comunist – unii dintre ei ajungând ulterior personaje politice în Germania de Est ca şi în Germania de Vest. Batalioanele 990 din armata nazistă erau încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri fanatici hitlerişti. Batalioanele disciplinare germane aveau un procent de 35% de comunişti şi social-democraţi, restul fiind delincvenţi de drept comun. În toate batalioanele disciplinare comuniştii încercau permanent să-şi impună concepţia şi să stabilească un sistem paralel de comandă – în vreme ce ofiţerii hitlerişti încercau să controleze acest fenomen cu ajutorul delincvenţilor de drept comun care constituiau un adevărat sistem de informatori. Însă în momentul deplasării pe front, de cele mai multe ori delincvenţii de drept comun se alăturau comuniştilor, nedorind să moară pentru Germania lui Hitler. Toate misiunile date batalioanelor 990 s-au sfârşit cu adevărate dezastre. Prima bătălie la care au participat batalioanele 990 a avut loc în Tunisia, în martie 1943, unde au trebuit să acopere retragerea celorlalte unităţi germane. Ideea folosirii pe front a batalioanelor disciplinare s-a dovedit a fi una dezastruoasă: soldaţii acestor unităţi şi-au executat superiorii şi au predat poziţiile deţinute fără luptă trupelor aliate. Unităţile germane din armata regulată au primit ordinul să-i împuşte pe loc pe militarii batalioanelor 990. La sfârşitul lui 1943 alte câteva batalioane 990 au fost trimise pe frontul de est – însă comuniştii din aceste unităţi s-au predat primelor unităţi ale Armatei Roşii întâlnite.

Şi în încheiere un ultim detaliu care contrazice afirmaţiile lui Sven Hassel: istoricii germani indică faptul că însemnele batalioanelor 990 erau de culoare albastră – în vreme ce autorul danez susţine că regimentul din care a făcut parte avea petliţe de culoare neagră.

11 comentarii

  1. Precum scrie si autorul mai peste tot, multe intamplari prezentate in carti sunt fictive. Sven Hassel a fost descreditat de un anume Erik Haas, scriitor danez care afirma cum toata muca lui Hassel este fictiune. Acelasi Erik Haas care neaga Holocaustul , camerele de gazare si jurnalul Anne Frank….

    1. Am citit toate volumele sale. Sunt de acord ca sunt fictiuni. Dar au o valoare si savoare deosebite, de negasit la alte povestiri de acest fel. Cand a aparut primul volum in traducere la noi, eram student la Cluj. Am stat inchis in camera ca sa termin cartea, razand singur de limbajul sau cazon, extraordinar de colorat. In rest, fara Sven Hasel, lumea ar fi fost mai trista.

    2. „Acelasi Erik Haas care neaga Holocaustul , camerele de gazare si jurnalul Anne Frank….” – cu atat mai mult avem motive sa-l credem. 🙂
      Apropo, ai idee de ce cei care PUN INTREBARI despre „holocaust” sunt incarcerati? DE CE?

  2. Autorul articolului spune: „succesul volumelor lui se datorează faptului că prezintă “cealaltă” parte a războiului, o viziune din partea soldaţilor germani”. Eroare. Ceea ce arata Hassel nu este „cealalata parte”, ci cum este razboiul in realitate – fara eroism, cu crime voluntare sau involuntare, unde omori ca sa traiesti, iar a nu omori echivaleaza cu sinuciderea, unde doar daca exista cativa carora le pasa de tine determina daca ramai sau nu in viata. Din acest punct de vedere omul a ramas neegalat. Este si singura carte nepolitizata despre al doilea macel mondial – astept infirmari pe aceasta tema. In plus, autorul stie despre cum sunt mutate unitati in situatii de conflict cat stiu eu ce periuta folosea Hassel dimineata. Posibil ca Hassel sa nu fie autorul intamplarilor povestite. Insa am in minte raspunsul lui Marin Preda, intreba fiind daca faptele dinntr-un roman de-al sau sunt sau nu reale – si omul raspunde asa: „Faptele sunt false, sentimentele adevarate”. Domnule Damian George, scrieti si dumneavoastra un roman sau o cartulie de valoarea falsului Hassel si veti avea toata stima mea. In caz contrar, apreciez efortul de deconstructie investit, dar daca nu puneti nimic in loc, pastrati-va parerea pentru alte vremuri.

    1. De ce Hassel nu si-a prezentat cartile ca „legende de pe front”? Unde „legenda” = o poveste cu un sambure de adevar?
      Nu mai vindea asa bine, nu? 🙂
      Autorul acestui articol doar prezinta motivele pentru care cartile sunt „legende”, nu adevaruri.
      „Domnule Damian George, scrieti si dumneavoastra un roman sau o cartulie de valoarea falsului Hassel si veti avea toata stima mea.” – aici am ras.
      „In caz contrar, apreciez efortul de deconstructie investit, dar daca nu puneti nimic in loc, pastrati-va parerea pentru alte vremuri.” – DE CE? 🙂

  3. @Sergiu una e sa prezinti razboiul si alta e sa iti insusesti niste fapte din experienta altora. Pai s-au facut rapoarte si documentare, iar unii au investigat ( chiar conationali ai lui Hassel) sa scoata adevarul la lumina. Nu poti compara cu Marin Preda niste minciuni gogonate, cand afirmi ca ai fost in focul evenimentelor si in toiul celor mai importante operatiuni cu fapte eroice si alte gogomanii te expui unei investigatii. Si la publicarea cartilor erau foarte multi veterani care sa isi spuna povestea si sa il contrazica. E o vorba romaneasca care zice sa mai tai din ele cand sunt prea multe.

    1. Pai, daca vorbim de contrazis, cititi Tancuri in flacari de Ion S. Dumitru, combatant roman, arma tancuri – intai impotriva rusilor, apoi impotriva germanilor – exista un pasaj in care autorul rememoreaza cu un coleg o lupta la care participasera amandoi. Si la care omul deconstruieste cateva declaratii contradictorii ale unor participanti la lupta respectiva, si explica si de ce exista contradictii.

      @Radu: nu l-am comparat pe Marin Preda cu Hassel, am prezentat felul in care realismul influenteaza, dar nu este hotarator in creearea unei carti. Insa nivelul acela de detaliu al cartilor lui Hassel nu poate fi inventat (am incercat si eu) si nu este scris din amintiri. A existat macar un jurnal, daca nu ceva mai serios, unde au fost trecute detalii care altfel sunt uitate in timp (de urmarit apocriful Swen Hasel, odata depasite numele strambe si exagerarile, ceea ce ramane reprezinta amintirile cuiva dupa modul estompat prezentat si care raman interesante – dupa cernerea faptelor). Daca vreunul a discutat cu veterani de razboi cat am discutat eu, poate veti accepta ideea ca indiferent cine a participat la evenimetele descrise in carti, evenimentele in sine au tendinta de a fi reale. Din ce am discutat cu cei cativa veterani care au fost dispusi sa vorbeasca pe indelete cu mine. Adaugati si confuzia care domneste intr-o aplicatie militara (am participat la asa ceva) si ganditi-va in conditii de razboi ce poate aparea.

      @Cristi: rasul e sanatos. Se mai zice si ca ingrasa.

  4. Karl May nu a fost NICIODATĂ în SUA, dar asta nu l-a împiedicat să scrie nișe cărți foarte bune de citit la o anumită vârstă. Așa că de ce să ne că–m pe noi vis-a-vis de Sven Hassel.
    Important e să citești. Pt. fiecare vârstă sunt porivite anumite cărți – care îți vor dezvolta dragostea de citit. Dragoste ce te va purta apoi la lectura cărților indispensabile pt. formarea unei culturi generale solide și nu superficiale.
    ps.
    Sau trebuie să citim ” din prima ” Shakespeare, Kafka sau Kierkegaard ?

  5. „Un text mai vechi de-al meu”…
    Serios?Exact acelasi lucru il gasim si pe Wikipedia si pe multe alte site-uri.Daca tot vorbesti despre cat adevar au cartile lui Sven Hassel,incearca totusi sa fi si tu mai onest,puteai spune macar de unde ai dat Copy-Paste!
    In fine,exceptand propria ta minciuna,este adevarat,nu este real ceea ce era scris in aceste carti?Mai are rost sa contuinui de la „Monte Cassino”?

  6. Indiferent de ceea ce cred unii,sau altii,povestirile lui sven hassel despre cel de-al doilea razboi mondial,au 1% fictiune….restul este adevar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *